„Tu ai totul… cu o singură excepție: nebunia”. „Un om trebuie să aibă un pic de nebunie… altfel nu va avea curajul să taie funia și să fie liber”. Cu aceste cuvinte, celebrul Zorba exprimă esența vieții umane. Astfel cunoaștem, încă de la începutul articolului de față, motivația în urma căreia acest film de colecție ar trebui văzut sau, de ce nu, revăzut. „Zorba Grecul” (1964) este o peliculă despre viață în general și, în mod particular, prezintă esența poporului grec.

Anthony Quinn, Alan Bates și Irene Papas sunt câteva dintre numele ce țin capul de afiș al acestei producții interesante, pasionantă și plină de viață, regizată de către Mihalis Kakogiannis. La origini, filmul este o dramă amară a vieții, transmisă brut publicului. Căci, până la urmă, ce este viața, dacă nu un șir de durere și tristețe mușcătoare, presărată cu momente de extaz și bucurie? Tot așa este și sufletul grec, atât de bine prezentat pe ecranul argintiu.

Cu o descendență irlandezo-mexicană, marele Anthony Quinn pare, prin a sa carieră, să fie interpretul de serviciu al unor roluri etnice, însă, cu toate acestea, el este singurul actor ce a jucat alături de mai multe vedete câștigătoare de premii Oscar, decât orice alt coleg de breaslă, deținător al unui premiu al Academiei. Cunoscând astfel de detalii, trebuie să recunoaștem că orice rol etnic i s-ar fi acordat lui Quinn, acesta era cu siguranță cel mai potrivit să se achite, mai mult decât onorabil, de sarcina sa. Așadar, Anthony Quinn rămâne un sinonim pentru Alexis Zorba – un rol al vieții, dacă nu chiar însăși viața, dacă ni se permite să spunem astfel.

Dacă ar fi să alegem un termen care să se potrivească mănușă acestei capodopere cinematografice, atunci acela este Pasiune. Pentru că acesta este Zorba Grecul, un om pasional ce simte și viața, și moartea cu aceeași intensitate, trăind clipa, fără gânduri spre ziua de mâine.

Și dacă am ales acest mod ciudat, aș zice, de a face o lungă introducere, atunci e cazul să inițiem cititorul în episodul trecător din viața rătăcitorului Alexis Zorba, ce ne este prezentat în cadrul coproducției greco-americane. Pentru primele scene, regizorul a ales să ni-l prezinte pe tânărul englez Basil, cu o origine greacă pe linia paternă, ce dorește să călătorească în Creta, însă vremea îi este neprielnică. În condițiile date, Zorba își face intrarea în scenă, făcându-se plăcut străinului care va accepta să-l ia pe Alexis cu el pe insula grecească, pentru a-i ajuta la redeschiderea minei, moștenire părintească. De aici, evenimentele se succed cu o intensitate crescândă. Acestea, bineînțeles că privitorului profan într-ale spiritului grec i se vor părea că duc într-o singură direcție: cea a eșecului care, odată cu scurgerea minutelor, pare inevitabil. Cu toate acestea, minunatul film încearcă să ofere o cu totul altfel de direcție înțelegerii spectatorului în ceea ce privește pelicula – succesiunea rapidă a evenimentelor cărora Omul trebuie să le fie martor în viață, fie ele triste ori vesele. Căci, până la urmă, viața este ceea ce alegi să faci din ea ori despre cum întâmpini intemperiile pe care ți le așterne în cale. Aidoma, Zorba va explica noului său șef că, atunci când ești plin de viață (cu tot ce îți oferă ea: dureri, tristeți ori bucurii) nu știi cum să exprimi tot ceea ce se află ferecat înlăuntrul tău, însă el, Zorba, dansează.

Cu astfel de scene și multe altele, pline de substanță, își înșiruie Kakogiannis povestea, adaptare după un roman de Nikos Kazantzakis: „Viața și vremurile lui Alexis Zorba”. Pe parcurs, descoperim că totul se învârte în jurul dansului. În cazul de față, este vorba de syrtaki, un dans popular de origine grecească, coordonat de coreograful Giorgos Provias. Acest stil de dans pare a semăna cu hasapiko, un alt stil de dans grecesc, însă nu este atât de pasional precum zeibekiko. Muzica ce a acompaniat întreaga coreografie se datorează lui Mikis Theodorakis.

Probabil, celor mai mulți dintre cititori le sunt familiare ultimele scene prezente în film, unde Zorba îl învață pe mai tânărul Basil, șeful său, la insistențele celui din urmă, să danseze dansul pe care l-a văzut de atâtea ori la Alexis. Căci ce îți mai rămâne de făcut când toate proiectele ți s-au năruit?! Un astfel de moment va determina privitorul să creadă că prima sa impresie a fost cea corectă, aceea că, încă de la început, această aventură pe insula Creta a fost sortită unui eșec. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. În urma ultimului discurs din film al lui Zorba, tragem concluzia că întreaga înșiruire de evenimente a fost un dat, pentru ca Basil să evolueze, să aibă o lecție de învățat și să se reîntoarcă în lumea din care aparține, printre foile pe care va așterne povești și printre cărțile atât de prețioase încă din primele secvențe vizionate.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *