Niciodată nu am avut o poveste cu final fericit în ceea ce privește domeniul încălțărilor. Când mă întrebai, niciodată nu aveam nimic de încălțat pentru că îmi alegeam perechi de pantofi casual sau elegant dintre cele care la început păreau comode, dar care se transformau peste noapte într-un coșmar pentru picioarelor mele, și așa dificile. Așa că trebuia să apelez la plasturi și, cel mai adesea, tot perechea favorită de teniși ateriza în picioarele mele.

Cred că toate perechile mele de încălțăminte m-au urât, pentru că altfel nu-mi explic de ce niciuna nu a fost purtată în disperare până la uzură. Cu prima ocazie avută, făceam curățenie în dulap, moment în care aruncam și vreo 3-4 perechi de pantofi. Coșmarul s-a repetat vreme de 30 de ani, timp în care, dacă nu eu fugeam de pantofi, fugeau ei de mine, lăsându-mă ba cu un toc lipsă, ba cu talpa dezlipită, iar cel mai adesea cu rosături roșii și dureroase.

Cred că o întâmplare a făcut ca să descopăr dEpurtat

De anul trecut și până acum, cu cele peste 9 perechi de încălțări comandate de la ei de pe site, nu am avut nici cea mai mică problemă. Ultima dată am comis-o acum o săptămână, dând o gaură în buget pentru cele 6 perechi de pantofi. Sentimentul extaziant pe care l-am simțit când mi-a venit, a doua zi, coletul, nici nu poate fi descris.

Hei! la final de zi toate femeile își doresc o pereche de pantofi drăguță în care să se simtă fabulos. Sincer, cu fiecare pereche pe care mi-am ales-o am dus o bătălie, pentru că erau atât de multe modele drăguțe încât nu știam pe care s-o mai aleg. De la 20 de modele pe care mi le doream, m-am decis la 6, iar asta doar pentru că am dorit să le ofer un cămin iubitor și o șansă să strălucească în pozele pe care le voi face în viitorul apropiat.

Fiecare pereche a fost atent aleasă și cu fiecare mi-am imaginat o poveste potrivită pentru imaginația mea debordantă.

Cu ceva timp în urmă, am avut o pereche asemănătoare de teniși, doar că aveau o talpă mai înaltă și erau incomozi la purtare. Pe cei nou achiziționați mi i-am ales în nuanța bleumarin, cu gândul că se vor potrivi perfect la ținute casual cu blugi sau all denim. Se pare că am avut dreptate.

Perechea aceasta absolut delicioasă mi-a captat din prima privirea, amintindu-mi de norișori albi și roz, ori poate de imagini cu vopsea întinsă pe pânză haotic și totuși atât de satisfăcător.

Cu ani în urmă, sub nicio formă nu m-ai fi prins purtând ceva roz. Acum se pare că am o slăbiciune pentru această nuanță copilărească, absolut delicioasă. Însă, ceea ce mi i-a vândut a fost pasărea multicoloră de pe limbă și lateral.

Se pare că deja am descoperit favorita, cu toate că mă topesc după toate.

O pereche simplă de balerini este tot ceea ce ai nevoie pentru zilele în care vrei să te simți confortabil chiar și într-o rochiță.

Pantofii roșii m-au cucerit de când i-am văzut prima dată. Mi-au transmis nostalgie, ducându-mă înapoi într-un timp în care viața era mai ușoară. În plus, par acea alegere isteață care îi dă personalitate și clasă oricărei ținute. Iar dacă nici asta nu merge, atunci poate ar trebui să mă gândesc la Scufița Roșie, Dorothy ori Alice.

Ultima dar nu cea din urmă perechea de pantofi magică. De ce magică? Pentru că arată mai bine în realitate decât în orice poză. E perechea aceea elegantă potrivită la orice, dar pe care o poți asorta și la o ținută pentru birou.

Tu ce experiențe ai avut cu pantofii?

Așa cum am spus, am creat un video, pe care îl găsiți aici.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=tUyrtih0Lcg?rel=0]

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *