Filmul „Ultimul împărat”, în regia lui Bernardo Bertolucci, prezintă povestea lui Pu Yi, împăratul Chinei, încoronat la vârsta de doi ani. Deși este o producție a anului 1987, când tehnologia nu era atât de avansată ca în vremurile noastre, pelicula reușește să impresioneze printr-o spectaculoasă punere în scenă, cu filmări de ansamblu mărețe și prim-planuri memorabile.

Bernardo Bertolucci este un regizor italian, ale cărui filme sunt cunoscute pentru stilul vizual viu colorat. Acesta s-a născut la Parma, în Italia anului 1940. A urmat cursurile Universității din Roma și a devenit recunoscut ca poet. A lucrat ca asistent pentru regizorul Pier Paolo Pasolini, la filmul „Accattone” din 1961 și a regizat „The Grim Reaper”, un an mai târziu. Al doilea film al său, „Before the Revolution”, realizat în 1964 și lansat în 1971, a primit o nominalizare la Premiile Academiei, pentru scenariu. De asemenea, Bertolucci a primit nominalizare pentru regia filmului „Last Tangou in Paris”, în 1972, iar pentru regie și scenariu a câștigat nouă premii ale Academiei, în 1987, cu „Ultimul împărat”.

Filmul este o biografie adaptată a lui Aisin Gioro Pu Yi, cel de-al doisprezecelea și ultimul împărat al dinastiei Qing și al Chinei imperiale. Folosindu-se de autobiografia lui Pu YI, Bernardo Bertolucci a meșterit un film tematic, care abordează atât decepția și teama, cât și singurătatea iminentă pe care o resimte copilul-împărat. Autobiografia se intitulează „De la împărat la cetățean” și este, într-adevăr, o carte bine realizată, ce a reușit să ajute la construcția filmului. Conceput ca un tribut adus lui Pu Yi, acesta captivează audiența cu o poveste tristă. De departe, cea mai impresionantă piesă componentă a filmului este reprezentată de coloana sonoră plină de sensibilitate, însumând o întreagă gamă de sentimente care dau tonul filmului, utilizând muzica specifică perioadei, dar și instrumente tradiționale chinezești.

Creația artistică este, și ea, impresionantă, oferind o reprezentare perfectă a arhitecturii chinezești. Un protagonist în continuă transformare, regia artistică și coloana sonoră de excepție – sunt elemente ce nu pot decât să îmbunătățească o poveste care oricum impresionează. Astfel că, nu sunt de mirare cele nouă premii câștigate în 1987. Viziunea regizorală este una epică, ce reușește, pe parcursul celor peste două ore și jumătate, să țină publicul în suspans.

Din punct de vedere istoric, povestea Chinei, a Manciuriei și a ultimului împărat este spusă cu aproximativă acuratețe, urmărind cursul exact al evenimentelor ce au avut loc pe parcursul vieții tumultoase a personajului principal, dar omițând câteva detalii biografice.

Pu YI (7 februarie 1906 – 17 octombrie 1967), membru al familiei manciuriene conducătoare Aisin-Gioro, a fost ultimul împărat al Chinei, din dinastia Qing, între ani 1908 și 1924, conducând efectiv numai între anii 1908 și 1911. Urmând unchiului său, împăratul Guangxu, Pu Yi a urcat pe tron la vârsta de doi ani și zece luni, avându-l pe tatăl său drept regent. După revoluția republicană Xianhai din 1911, a fost forțat să abdice, la 2 februarie 1912, încheind astfel cei 267 de ani de conducere manciuriană a Chinei și cei 2000 de ani de sistem imperial. În 1924, a fost alungat din Orașul Interzis din Beijing și a părăsit Pekinul în secret, pentru a rezida în concesiunea japoneză de la Tientsin.

La 1 martie 1932, Pu Yi a fost instaurat conducător al Manciuriei de către japonezi, stat considerat de către mulți istorici ca fiind o marionetă a Japoniei, iar în 1934, a fost încoronat oficial ca împărat al Manciuriei, sub titlul Kangde. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, Pu Yi a fost capturat de armata roșie, în 1945, depunând mărturie despre crimele de război japoneze la procesul din 1946. Stalin l-a repatriat pe fostul împărat în China, în 1950, urmând ca acesta să petreacă zece ani într-un lagăr de reeducare, până ce Mao Ze Dong l-a declarat reformat. A locuit apoi la Beijing și a muncit în Grădinile Botanice, înainte de a deveni un membru al Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, poziție pe care și-a păstrat-o din 1964 și până la moartea sa, în 1967, sub numele Aixinjueluo Pu Yi.

Apariția lui Peter O’Toole într-un film atât de grandios, nu poate decât să îi confere clasă și să autentifice că avem de-a face cu o ecranizare de succes. Rolul interpretat este cel al lui Sir Johnston, perceptorul lui Pu Yi, care va deveni prietenul acestuia.

Sir Reginald Fleming Johnston nu este o figură prea cunoscută, însă mulți au auzit de acesta datorită a două surse: memoriile sale „Crepuscul în Orașul Interzis” și filmul „Ultimul împărat”, din 1987, unde rolul său este interpretat de către Peter O’Toole. Johnston a fost un monarhist convins și a îndurat multe din această cauză, în mod special datorită loialități sale încăpățânate pentru elevul și prietenul său, împăratul Xuantong, cunoscut drept Pu Yi.

Sir Reginald s-a născut în Scoția și, în 1898, a intrat în serviciul britanic colonial, servind în Hong Kong și Weihawei, China. Student eminent, a fost recunoscut pentru studiile sale despre China, cunoscând limba, istoria, cultura și tradițiile acesteia. În 1919, într-un efort al departamentelor Casei Imperiale de a construi legături cu britanicii, Johnston a fost angajat ca tutore pentru împăratul manciurian, în vârstă de 13 ani.

Johnston și învățăcelul său au devenit repede prieteni, iar acesta avea onoarea de a fi unul dintre cei doi străini apropiați ai împăratului, în Orașul Interzis și Palatul de Vară. I s-au acordat o serie de onoruri, iar acesta a putut fi văzut purtând o robă chinezească și fiind purtat într-o lectică, întocmai ca un oficial al dinastiei Qing. Împăratul a apreciat candoarea acestuia și vastele sale cunoștințe despre lumea exterioară, despre care el știa atât de puține. De asemenea, l-a privit ca pe un adevărat prieten, devotat lui personal, care nu încerca să se folosească de el, așa cum făcuseră mulți alții. Johnston aprecia idealismul împăratului, curiozitatea și dorința acestuia de a proclama reforme, cu scopul de a deveni un împărat modern. Ambii și-au păstrat vie speranța că monarhia Qing va putea fi restaurată. Sir Johnston a rămas fidel împăratului până la sfârșitul zilelor sale, în 1938.

Personal, consider că rolurile mature ale lui O’Toole, i-au oferit acestuia posibilitatea de a demonstra că un actor bun, dacă nu chiar extraordinar, va putea interpreta, cu stil, orice, oricum, oricând.

„Ultimul împărat” rămâne un film de excepție, adăugând încă un succes pe marea listă a „filmelor de văzut” din istoria cinematografiei.

Titlul: The Last Emperor (1987)
Gen: dramă, istoric, biografic
Regizor: Bernardo Bertolucci
Scenariști: Mark Peploe, Bernardo Bertolucci, Enzo Ungari
Producători: John Daly, Franco Giovale, Joyce Herlihy, Jeremy Thomas
Muzică: David Byrne, Ryuichi Sakamoto, Cong Su
Decorațiuni: Chunpu Wang
Costume: James Acheson
Distribuție: John Lone, Joan Chen, Peter O’Toole ș.a.
Durată: 163 minute
Buget estimat: 23.000.000 $

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *