Cel puțin o dată în viață, vi s-a întâmplat să vizionați una dintre multele pelicule care ecranizează celebrul roman al lui Alexandre Dumas tatăl, „Cei trei muschetari”. Astfel, putem spune cu certitudine că subiectul nu prea reprezintă o necunoscută, însă pentru micii spectatori, o astfel de temă ar putea reprezenta o aventură captivantă. Romanul istoric în cauză a reprezentat, pentru generații întregi, o altă lume, nouă, în care poți evada din cotidian, luptându-se pentru popularitate în rândurile micuților cu nu mai puțin celebrele scrieri ale lui Jules Verne.

Poate că pentru mai vechile generații, toate acestea au sens, în același timp fiind de părere că tinerii și, în mod special copiii, nu mai sunt interesați sau nu mai cunosc sensul unor activități atât de plăcute în trecut, dar ar rămâne surprinși să descopere că cititul a rămas o activitate preferată pentru un procent considerabil din rândurile celor tineri – cu toate că aceștia consideră atractive cărțile publicate în afara țării și traduse în limba română.

Am putea spune că subiectul în discuție este mai degrabă cunoscut tinerilor de peste 25 de ani, care ar putea resimți o ușoară nostalgie privind această temă. Dumas tatăl a devenit cunoscut pentru o largă serie de romane bazate, în marea lor parte, pe o fundație istorică – fiind bine documentate și cu largi pasaje descriptive, menite să introducă cititorul în atmosfera vremurilor de demult.

La fel putem spune că se întâmplă și cu romanul „Cei trei muschetari”, unde există pasaje vaste cu descrieri ale încăperilor, ale personajelor și chiar capitole întregi dedicate momentelor tensionate dintre hughenoți și catolicii regelui Ludovic al XIII-lea. Privitor la titlu, cel mai adesea cititorul are tendința de a pronunța greșit termenul „muschetar”, înlocuindu-l cu cel de „mușchetar”, însă acesta nu este un cuvânt care face referire la forța fizică a celor care îmbrăcau haina gărzilor majestății sale, ci la tipul armei folosite, care era adesea preferată de către această elită a soldaților secolelor XIV-XVI: muscheta. Consider că este important să menționăm că părintele romanelor de capă și spadă și-a ales o perioadă în care întreaga glorie a purtătorilor de muschetă era pierdută, tot ce mai rămăsese de aceasta fiind doar o reputație și o mână de oameni care visau la epicele bătălii ale înaintașilor lor din vremea lui Henric al IV-lea.

Lumea cinematografică a fost interesată de acest subiect încă din zorii benzii de celuloid, începând cu anul 1903 realizându-se aproximativ 26 de versiuni. Dintre toate acestea, doar patru pelicule s-au făcut remarcate, difuzarea lor realizându-se și pe teritoriul României. Una dintre cele mai recente este producția din 2011, regizată de către Paul W.S. Anderson, avându-i în distribuție pe: Luke Evans, Christoph Waltz, Mads Mikkelsen, Orlando Bloom și Milla Jovovich. Aceasta a fost o încercare de reprezentare fantezistă, în format 3D, cu elemente fantastice inserate, însă versiunea modernă a lui Anderson nu a fost deloc bine primită în rândul criticilor de specialitate. Din perspectiva mea, „The three musketeers” (2011) nu se distinge atât de tare de restul filmelor adaptate după romanul în cauză.

O altă versiune ce s-a dorit a se distinge, între multele variante existente, este pelicula din 1993, regizată de Stephen Herek, avându-i în componența distribuției pe: Charlie Sheen, Kiefer Sutherland, Chris O’Donnell, Oliver Platt, Tim Curry și Rebecca De Mornay. În afară de faptul că intenția inițială a fost de a se produce un film comic, de aventură, iar pe fundal, cât și în momentele esențiale se aude muzica realizată de Michael Kamen, nimic altceva nu scoate această ecranizare din banal, cu toate că încasările au depășit substanțial investiția inițială. Probabil că la succesul de care s-a bucurat au contribuit și cele două versiuni care l-au precedat, în care Michael York îl interpretează pe D’artagnan. Pentru „Cei trei muschetari” (1973) și „Cei patru muschetari” (1974), Richard Lester a fost regizorul care a pus în scenă, nici mai mult, nici mai puțin decât o creație fantezistă tipică decadei a șaptea a secolului trecut, în care se pune emfază pe decadența perioadei regale a Franței, cu toate că aceasta este considerată epoca de aur a regilor francezi.

Dintre toate cele 26 de pelicule, există una singură care a putut să se ridice la acel standard nobil pe care Alexandre Dumas tatăl l-a avut în vedere atunci când a dăruit publicului vestitele sale personaje Athos, Porthos, Aramis și D’artagnan – „Cei trei muschetari” (1948), regizată de George Sidney, cu un scenariu de Robert Ardrey, avându-i pe Gene Kelly, Lana Turner și Angela Lansbury cap de afiș.

Putem spune că nu este deloc ușoară realizarea unei producții, adaptare după un roman celebru, cu atât mai mult cu cât acesta este unul cunoscut de generații întregi, însă cu ingredientele potrivite, se poate reuși. Cine poate știi dacă nu tocmai tehnica modernă va face dreptate romanului de căpătâi al lui Dumas, oferindu-i locul pe care îl merită în filmografie?!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *