„The Gods must be crazy” este o producție din 1980, realizată în sudul Africii, în Botswana. În perioada-n care a fost lansat, acesta a fost cel mai vizionat film străin din Statele Unite. Marea majoritate a distribuției era formată din bărbații tineri, în jurul vârstei de 20 de ani. Întrebat despre alegerea făcută, regizorul a argumentat că o distribuție fără experiență este mai dispusă să urmeze indicațiile.

Filmul poate părea, la o primă vedere, un documentar, însă acesta este o ficțiune bine realizată și structurată, menită să atragă atenția asupra unor lucruri pe care omenirea le-a uitat. Vorbim aici despre obediența omului față de un sistem bine pus la punct, care trebuie să funcționeze întocmai ca o mașinărie bine unsă, dar și despre uitarea ce s-a instaurat în conștiința colectivă umană, privind rădăcinile puternice care ne leagă de mama natură. În final, poți privi pelicula din ce perspectivă preferi, fie ca pe o comedie, fie ca pe o producție simplistă. În realitate, o minte profundă pătrunde dincolo de filtrele jucăușe, atent selecționate, înțelegând povestea spusă printre rânduri.

Primul personaj prezentat este Xi, membru al unei familii de boșimani care își duce existența liniștită în deșertul Kalahari, situat în sudul Africii. Viața „micuților” din comunitatea indigenă se schimbă în ziua în care „zeii” le dăruiesc un obiect ciudat. De fapt, aceasta este prima întâlnire între „sălbaticii” izolați și civilizația încarnată într-o sticlă goală de Cola. Aceasta devine obiectul ciudat care poate fi folosit în diverse activități zilnice, dar curând vor ajunge să se certe din cauza sticlei și chiar să își facă rău. La un consiliu de familie, în jurul focului, Xi decide că trebuie să arunce de pe „marginea pământului” maleficul obiect care le-a adus atâta nefericire.

Andrew Steyn este un om de știință care studiază mamiferele din pustietatea deșertică a Botswanei. Alături de el îl are pe Mpudi – un localnic aflat între două vârste, considerat omul bun la toate. Relația dintre cei doi este una de prietenie destul de strânsă, Mpudi având o influență benefică asupra tânărului.

Steyn primește rugămintea reverendului care se ocupă de misiunea catolică din regiune, de a însoți până în sat o tânără venită pentru a fi profesoară. Steyn înțelege prea bine că, în afară de munca sa, el nu știe să se descurce în societate, în mod special în compania femeilor.

Noi personaje ne sunt prezentate: acestea sunt parte a rezistenței contra regimului, bătălie ce se dă dincolo de granița Botswanei. Personajele par, la o primă vedere, periculoase, însă de fapt sunt indivizi prost pregătiți, care mai mult stârnesc râsul, în încercarea lor de a detrona conducerea. În acest punct, personajele încep să se întâlnească în aceeași poveste.

Xi începe să cunoască civilizația și este arestat pentru simplul fapt că a încercat să prindă și să mănânce o capră ce nu îi aparținea – personajul fiind obișnuit cu pustietatea sa, unde poate prinde orice animal dorește. Astfel, Mpudi este nevoit să îi fie interpret în procesul în care boșimanul este judecat. Îngrijorat de soarta micuțului negru, Mpudi împărtășește povestea acestuia cu Steyn, care i se va alătura pentru a salva viața boșimanului. Pentru a-l scăpa de la o moarte sigură, în închisoare, aceștia îl iau în grija lor, angajându-l pe post de expert ecologist – în conformitate cu legile locale.

În acest timp, conducătorul rezistenței, Sam Boga, reușește de mai multe ori să scape de urmăritorii săi. Acesta, împreună cu un grup de luptători loiali, trece fraudulos granița Botswanei, unde nu se permite accesul armatei vecine, aflată în urmărirea fugarului. De acum încolo, capturarea rebelilor reprezintă problema autorităților statului. Sam Boga își continuă drumul prin teritoriul sud-african, prădând un micuț magazin și terorizând oamenii aflați în zonă. De aici, se îndreaptă spre micuța misiune a reverendului, unde îi va lua ostatici pe copiii aflați în școală, dar și pe profesoara acestora, Kate.

În paralel, Xi îi însoțește pe Steyn și Mpudi dincolo de junglă, unde studiază animalele. Întâmplător, aceasta este zona în care Sam Boga și companionii săi își fac apariția cu prizonierii. Va fi nevoie de ingeniozitate, muncă în echipă și gafe ale răufăcătorilor, pentru a-i învinge și a elibera ostaticii.

În final, totul e bine când se termină cu bine. Cu toată stângăcia sa, Steyn pare să aibă o șansă alături de Kate. Într-un alt colț de lume, Xi găsește „capătul pământului”, așa cum consideră el, unde va putea scăpa de obiectul malefic – sticla de Cola.

Încă de la început, pelicula prezintă diferența între două tipologii de oameni: cei care trăiesc în armonie cu natura – inconștienți de existența altor civilizații, fiind făpturi incapabile de răutăți și distrugere, iar de cealaltă parte, la kilometrii distanță, se află oamenii „civilizați” – incapabili de a se adapta, astfel că au transformat mediul înconjurător într-un spațiu cât mai favorabil lor, creat special pentru a satisface nevoile lor egoiste. Deosebirea culturală dintre cele două „civilizații” poate fi considerată a fi o prăpastie. Cu alte cuvinte, în timp ce mica familie izolată în deșertul Kalahari trăiește liber, frumos și în totală comuniune cu natura – fără a se nega pe sine, comunitatea „oamenilor moderni” continuă să se renege, uitând de loialitate – astfel se complac într-un mediu în care trebuie să improvizeze o întreagă existență.

Un astfel de film pare să documenteze, la început, evoluția paralelă a diverșilor oameni. Acesta este unul impresionant prin unicitatea sa, având în vedere perioada în care a fost turnat. Acesta ne duce cu gândul la noile tipuri de documentare, care apar în zilele noastre din ce în ce mai des, având menirea să declanșeze omenirii o urmă de conștientizare privind lumea în care trăim și efectele pe care le declanșăm asupra ei.

Simțul de proprietate, străin de „sălbatici”, este cel care face diferența între „civilizații”. Putem spune că asta îl deosebește pe omul modern de triburile, încă existente, izolate de lume. Odată instaurat acest simț de proprietate, apar și alte sentimente străine: invidia și egoismul care, într-un final, duc la evenimente tragice, nedorite. Oare putem spune că saltul spre „civilizația modernă” a fost dat de obiectele ce ne-au stârnit simțul proprietății? Îndepărtând obiectul sentimentelor haíne, se instaurează rușinea și jena, astfel că fericirea dispare complet din viața omului.

Deviind de la liniaritatea narației, întâlnim alte două ramuri ale „civilizației”, care se aseamănă cu „sălbaticii” și „moderniștii”, însă sunt cu totul altceva. Din ramura „civilizată” se desprind „crenguțele” luptei pentru putere – reamintind de luptele insurgenților sud-americani. Practic, această bucățică din istoria universală ne este reprodusă printr-un joc al nervilor, al asasinatelor și al luptelor de gherilă. Cu alte cuvinte, totul se rezumă la puterea care este derivată din ideea de posesiune.

Filmul turnat în Botswana prezintă o istorie a umanității cu și fără progres, invenții sau tehnologii. Oare cum este mai bine: o lume în care suntem dominați de propriile noastre creații sau o planetă liniștită, unde sentimentele negative nu au pătruns încă, iar omul a rămas conectat la natură?

Lașitatea și criminalitatea au fost aduse de progres, dar ce se întâmplă când se combină cele două lumi? Inocența oamenilor liberi de limitarea progresului este îndepărtată, distrugerea ecosistemelor în numele științei (sau doar din pură răutate) făcând astfel posibilă dispariția unei întregi „lumi”, aflată sub cupola „ignoranței”, dar care îi făcea pe „sălbatici” cu mult mai umani decât sunt „progresiștii”.

Cu toată seriozitatea subiectului abordat, există secvențe de un comic savuros, care fac cu mult mai plăcută vizionarea acțiunii. Specialiștii care au ajutat în crearea filmului au considerat necesară folosirea tehnicii „pe repede înainte” pentru amplificarea comicului de situație. Uneori, până și viața anumitor africani, ce par a face parte din „modernitate”, se desfășoară aproape la fel de anevoios, dar în același timp, e la fel de simplă precum a triburilor izolate.

Pe alocuri, filmul prezintă o viziune romanțată a războiului civil african, ce a început odată cu perioada Războiului Rece și continuă, în anumite state din continentul negru, până în ziua de azi. Însă această versiune este cu mult mai puțin brutală, comparativ cu pelicula „Beasts of no nation” („Bestii fără patrie”) din anul 2015, unde întreaga luptă de gherilă, dintre militari și civilii slab antrenați – în marea lor majoritate copii minori – este dusă la un cu totul alt nivel.

Omul „primitiv” cunoaște „civilizația”, iar aceasta fuge de el. Pe de altă parte, o femeiușcă vine să cunoască „sălbăticia”, pe care o întâmpină cu tocuri și împopoțonată ca pentru o plimbare la mall. Aceasta este simplă „ignoranță” de orășean pentru că, de fapt, tânăra are un scop bine determinat pentru a vizita vecinătatea marelui deșert Kalahari: dorește să fie profesoară într-un sat, parte dintr-o misiune catolică.

Când, în sfârșit, cele două civilizații se întâlnesc, pentru apartenentul la trib, limba vorbită de „civilizație” pare a fi asemănătoare cu cea a maimuțelor – o posibilă explicație despre descendența noastră darwinistă. În acest punct, refuzul oamenilor – pe care îi credea zei – de a-l ajuta pe Xi în misiunea sa, îi relevă acestuia sentimentul dezamăgirii. Practic, acesta este, aparent, momentul în care personajul începe să se îndoiască de faptul că aceștia sunt zei, sau poate chiar descoperă ateismul, refuzând să mai creadă în existența lor.

Titlu: The Gods Must Be Crazy (1980)
Gen: comedie
Regizor: Jamie Uys
Scenarist: Jamie Uys
Producători: Boet Troskie și Jamie Uys
Muzică: Johnny Boshoff
Distribuție: N!xau, Marius Weyers, Sandra Prinsloo ș.a.
Durată: 109 minute

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *