Primul este un film din 1976, cu Woody Allen în prim plan; cel de-al doilea este o peliculă de nouă generație, avându-l pe Bryan Cranston, starul din seria „Breaking Bad”, în rol central. Fiecare dintre cele două capodopere prezintă faimosul caz al „celor zece” de la Hollywood. Vorbim aici despre scenariști de la Hollywood care, imediat după terminarea celui de-al doilea Război Mondial, au fost persecutați pentru viziunile lor politice, ajungând să facă parte din lista neagră a celor care sunt evitați în lumea filmului.

Comitetul activităților anti-americane este cel care a investigat întreaga afacere, înfierându-i pe cei zece ca simpatizanți ai comunismului, astfel că opt scenariști, un producător și un regizor s-au trezit peste noapte că nu mai pot lucra în industrie. În septembrie 1947, au fost emise 79 de citații pentru tot atâția acuzați, dintre care 19 au refuzat total cooperarea. În urma slabei investigații, a nenumăratelor conflicte și a audierilor haotice, doar cei zece s-au prezentat în fața Comitetului.

Deși audiații au încercat invocarea primului amendament, care le conferea dreptul la viață privată, libertate de exprimare și libertatea opiniilor, totuși au fost găsiți vinovați de sfidare a Congresului prin refuzul de a răspunde la întrebări. Cei zece se bazaseră pe Curtea Supremă, care ar fi trebuit să respingă întregul circ pe care Comitetul l-a creat, dar în schimb s-au trezit cu o sentință nefavorabilă pentru care aveau de executat o pedeapsă cu închisoarea de la 6 luni la un an și plata unei amenzi a câte 1000 de dolari fiecare.

Audierile fuseseră făcute în mod discriminator: în timp ce acuzaților li se limita dreptul de a lua cuvântul la câteva vorbe, așa-zișii martori aveau libertatea de a ține adevărate discursuri. Întreaga „alergătură după vrăjitoare” s-a încheiat în anii 1960, când lui Dalton Trumbo, unul dintre cei zece, i-a fost recunoscut scenariul pentru „Exodus”. În același an, la gala decernării premiilor Oscar, Kirk Douglas l-a susținut pe Trumbo, dezvăluind că scenariul filmului „Spartacus” a fost realizat de către acesta din urmă.

În 1950, când încă era în vigoare goana după așa-ziși comuniști, un documentar despre „cei zece” de la Hollywood a fost făcut public. Acesta s-a numit „The Hollywood Ten”, având o durată de 15 minute, fiind regizat, produs și scris de către John Berry. Ulterior, acesta a fost acuzat de simpatii comuniste și înregistrat pe lista neagră. Astfel, a părăsit S.U.A. pentru Franța, unde și-a continuat munca de regizor.

Consider că nu este necesar să exprim în detaliu lupta pe care cei înregistrați pe lista neagră au fost nevoiți s-o ducă, zi de zi, fiind marginalizați datorită stigmatizării lor, dacă nu chiar izolați, în domeniul lor de activitate.

Oare cum poți – tu, stat – care te declari pământul promis al libertății, să îi iei stiloul din mâna creatorului? Astfel de evenimente istorice evidențiază clar că nici democrația nu este ceea ce pretinde a fi și nici libertatea nu este altceva decât o iluzie a celor dornici de obediență și încadrare în standarde impuse, manipulate într-un mod invizibil.

Plecând de la un fapt real, „The Front” (1976) și „Trumbo” (2015) sunt două pelicule care prezintă subiectul din unghiuri diferite, cu impact deosebit pentru cine are ochi de văzut și urechi de ascultat.

„The Front”, peliculă lansată în 1976, este încadrată la genurile comedie și dramă, avându-l ca regizor pe Martin Ritt și în rol principal pe Woody Allen. Încă de la început, fără să cunoaștem detalii despre film, interesul ne este stârnit de implicarea în realizarea sa a unor nume care au fost prezente pe infama listă neagră. Regizorul Martin Ritt, scenaristul Bernstein și actorii Mostel, Bernardi sau Gough sunt nume care apar în genericul de final, unde este specificat și anul în care au fost arătați cu degetul.

Pelicula este solid construită pe o bază de comic al situației, reușind să stârnească hohote de râs cu anumite secvențe, însă în spatele acestei puneri în scenă nu se află altceva decât drama indivizilor puși la zid și lăsați fără mijloace de subzistență. Reflectoarele se îndreaptă spre personajul central care este un om ce își asumă o postură incomodă. El este cel care pretinde a fi autorul unor scenarii, în realitate scrise de către prietenul său și companionii acestuia, vizați ca simpatizanți ai comunismului.

O lecție de viață dureroasă este adusă la lumină printr-un singur personaj, Hecky Brown, un actor cunoscut al unui studio de televiziune. Naivul și inocentul personaj este prins în întreaga mașinație a „vânătoarei de vrăjitoare” și, cu toate că acesta nu a comis nici o faptă, i se impută acuzații ce îl vor abandona într-o lume a dezonoarei. Fiind constrâns de împrejurări, Hecky acceptă să se vândă localului unui hotel, pentru un pumn de dolari. Chiar mai mult, într-o încercare disperată de a-și reabilita numele, Brown este nevoit să-l spioneze pe noul scenarist al studioului, Howard Prince (interpretat de Woody Allen), pentru a afla dacă acesta face parte din „conspirația roșilor”. Toate această înșiruire de evenimente din viața lui Hecky îl împing spre fapte necugetate, atunci când conștientizează că, din disperare, l-a trădat pe Howard, lăsându-l în mâinile comisiei de anchetă, însă nu înainte să aibă o ultimă întâlnire cu acesta pentru a-și cere scuze. Ultimele fapte ale lui Brown sunt o încercare de împăcare cu sine și un „adio” spus lumii.

Martin Ritt încearcă, prin pelicula sa, să contureze acțiunile Comitetului activităților anti-americane care au reușit, cu lista lor neagră, să condamne oameni nevinovați în uitare și la oprobriu public. Perspectiva inocentului care, aflat în nevoie de bani, își vinde numele unor scenariști surghiuniți din lumea filmelor pentru a-și putea continua munca, dar cu altă identitate, este o adevărată mișcare inteligentă a creatorilor peliculei.

De cealaltă parte însă, se situează pelicula „Trumbo”, care este un film biografic, dedicat lui Dalton Trumbo, scenarist de la Hollywood și unul dintre „cei zece”.

Capodopera cinematografică lasă fără cuvinte orice privitor, prezentând o adevărată dramă aflată în sufletul celor acuzați, dar ilustrată magnific de lupta pentru adevăr a câtorva curajoși.

În centrul acțiunii este Trumbo, interpretat de Bryan Cranston cu aceeași pasiune, seriozitate și dedicare afișate în „Breaking Bad”, serial de mare succes desfășurat pe parcursul a cinci sezoane, câștigător a două Globuri de Aur și nenumărate alte premii.

Pentru a ilustra tot caruselul acelei perioade din viața lui Dalton Trumbo, nu se putea face o alegere mai bună pentru rolul acestuia. Bryan pare a fi singurul capabil să ilustreze setea de adevăr, pofta pentru scris dusă până la obsesie și episoadele de furie ori frustrare pe care personajul le trăiește. Însă nu doar Bryan își „simte” atât de bine personajul. Întreaga echipă de actori, cunoscuți publicului larg mai mult sau mai puțin, s-au implicat, dedicând timp și sudoare personajelor, pentru a putea realiza o adevărată capodoperă. Un film nu poate fi atât de măreț dacă nu există susținerea colegială din întregul colectiv.

Comparând cele două pelicule, le găsim a fi diametral opuse, „The Front” folosindu-se de umor și sarcasm pentru a spune povestea, pe când „Trumbo” este mult mai dur, dramatic chiar, având  o forță proprie care antrenează spectatorul în poveste, făcându-l implicat și trezindu-i sentimente puternice. Totuși, în spatele peliculei din 2015 se ascunde și o urmă de sentimentalism reprimat, oferind astfel toate ingredientele necesare pentru o biografie splendidă. În același timp, „The Front” este bine închegat, cu un scenariu atent lucrat, conținând pe lângă pelicula color și imagini reale din trecutul istoric american, filmate alb-negru. Acestea se găsesc la început și realizează o frumoasă trecere între două momente temporale distincte: evenimentele din istoria recentă și prezentul acțiunii filmului.

Cât privește costumația, ambele pelicule s-au îngrijit să fie cât mai aproape de adevăr, însă „Trumbo” face o diferență vizibilă din simplul fapt că avem de-a face cu o imagine de o calitate mai bună comparativ cu predecesoarea sa, tehnica modernă oferind această distincție.

Dacă despre pelicula „Paravanul” (1976) nu se cunosc detaliile bugetului estimativ sau a încasărilor, „Trumbo” (2015), de cealaltă parte, a investit 15 milioane de dolari, cu încasări dezamăgitoare însă, acoperind în total doar jumătate din suma bugetului.

Criticii de specialitate au apreciat ambele producții, spunând despre „The Front” că este una dintre peliculele bune, care acoperă subiectul tragediei listei negre. „Trumbo” este considerat, în unanimitate, de către specialiștii în filmografie ca fiind „un onorabil și bine interpretat tribut adus principilor pentru care a luptat un scriitor magnific, chiar dacă nu se aproprie de măreția scenariilor clasice realizate de subiect.”

Despre Woody Allen am mai vorbit, dar asta nu înseamnă că interpretarea sa din „Paravanul” nu este una la fel de bună ca oricare alta din vasta sa filmografie. Zero Mostel, actor din aceiași peliculă, a fost unul dintre cei mulți persecutați de comitet și înscris pe lista neagră. Acesta a trăit în perioada 1915-1977, timp în care a jucat în 33 de filme. Cariera sa a început cu „Du Barry Was a Lady” pentru MGM, însă aceștia i-au făcut ajustări la rol, scurtând apariția sa, deoarece Mostel participase la un protest contra unui alt film al casei de producție. Practic, putem spune că MGM l-a trecut pe lista neagră înainte ca aceasta să ia ființă. Este cunoscut în industria cinematografică pentru o serie de filme din anii 1960-1970.

Martin Ritt este considerat a fi unul dintre cei mai buni regizori sensibili. Acesta s-a născut în 1914 și a murit la vârsta de 76, în 1990. Întreaga sa carieră de regizor însumează 30 de pelicule. Acesta a apărut pe lista neagră din rele intenții și erori. Deși nu a fost niciodată numit de către Comitetul activităților anti-americane și nici citat, numele său a apărut într-o scrisoare deschisă a unei publicații finanțate de trei foști agenți FBI. Faptele se întâmplau în 1952. Într-un final, au început investigații asupra sa, în urma unui denunț al unui băcan, de origine din Siracusa, care susținea sus și tare că numitul acuzat a donat bani către China Comunistă în anul 1951, obținându-i astfel un loc pe infama listă neagră. Vreme de cinci ani de la evenimente, Ritt nu a avut altă soluție de a se întreține decât prin predarea unor cursuri de actorie la Studioul Actorilor.

La fel de triste sunt și poveștile altor indivizi, marcați pe viață de Comitetul activităților anti-americane, însă filmul „Trumbo” le face dreptate cu prisosință. Dacă în pelicula „The Front” nu sunt date nume reale și nici măcar o aluzie nu este făcută, „Trumbo” schimbă cu mult situația. Fiind o biografie, acesta consacră un loc important scenelor în care sunt ilustrate implicările anumitor actori și a oamenilor de presă care au incriminat persoanele aflate pe lista neagră, în mod special pe cei care au fost mediatizați: Cei zece de la Hollywood. Aflăm astfel despre nume ca John Wayne – actor respectat în cercul strălucitor al industriei, având o notorietate în rândul publicului și fiind admirat de către fani – că a dus o luptă acerbă contra propriilor săi colegi de breaslă, punând piedici în calea „celor zece” și asigurându-se că nu vor mai lucra pentru Hollywood.

În toată această atmosferă sumbră, unde nu se mai întrezărește speranța, Kirk Douglas apare ca un erou al zilei pentru că refuză să accepte rolul din „Spartacus” atât timp cât nu apare numele real al scenaristului: Dalton Trumbo. Cu o astfel de mutare, Kirk schimbă destinul listei negre. Regizorul Otto Preminger realizează același lucru cu pelicula „Exodus”, bazată pe un scenariu al aceluiași Trumbo.

Pe parcursul acestor ani, 1947-1960, injustiția și persecuția au distrus cariere, vieți sau destine, demonstrând că democrația reprezintă o falsă percepție, iar libertatea, de care americanii sunt atât de mândrii, le poate fi, cu multă ușurință, îngrădită.

Titlu: „The Front” (1976)
Genuri: comedie, dramă
Regizor: Martin Ritt
Scenarist: Walter Bernstein
Producători: Robert Greenhut, Charles H. Joffe, Martin Ritt, Jack Rollins
Muzică: Dave Grusin
Distribuție: Woody Allen, Zero Mostel, Herschel Bernardi ș.a.
Durată: 95 minute

Titlu: „Trumbo” (2015)
Genuri: biografic
Regizor: Jay Roach
Scenarist: John McNamara, după un roman de Bruce Cook
Producători: Laurie Lieser, Kevin Kelly Brown, Michelle Graham, Monica Levinson ș.a.
Muzică: Theodore Shapiro
Distribuție: Bryan Cranston, Diane Lane, Helen Mirren ș.a.
Durată: 124 minute
Buget estimat: 15.000.000 $

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *