Aceasta nu este doar povestea unui episod din viața unor copii, în tranziția lor spre o viață de adolescent, apoi de adult. Este, mai degrabă, o peliculă sensibilă, ce dorește să atragă atenția că nu există nicio diferență între indivizi. Aceștia, fie ei micuți sau în toată firea, cu toții au probleme pe care le resimt în același fel.

Rob Reiner este regizorul acestui film, reușind să păstreze și să redea cât mai fidel romanul lui Stephen King „The Body”. Unghiul viziunii regizorale este cel a unei nostalgii privind copilăria. Este acel moment când prieteniile par a fi pentru o viață, iar discuțiile cu gașca sunt dintre cele mai serioase. Tinerețea năvalnică împinge tinerii de la spate, spre aventuri, în căutarea momentelor prețioase de povestit peste ani. Acesta este și cazul filmului care începe ca o aducere aminte, umbrită de un strop de amar privind pierderea anilor ce nu vor mai veni vreodată.

Ideea înfățișată este una simplă, liniară și ușor de urmărit. Patru băieți de 12 ani pleacă într-o aventură pentru a vedea cadavrul unui alt copil, de aceeași vârstă cu ei, pe care autoritățile nu reușesc să-l găsească. Vern este puștiul care a obținut informația, în timp ce își căuta borcanul cu mărunțiș pe care îl îngropase sub verandă. Fratele acestuia împreună cu un prieten găsiseră copilul mort din întâmplare, însă erau mult prea speriați de represaliile care ar fi urmat dacă se afla că ajunseseră acolo „împrumutând” o mașină. Când restul grupului lui Vern află despre cele întâmplate, se hotărăsc să meargă pentru a găsi ei cadavrul, pentru a deveni faimoși. Nu aveau cum să știe că, în drumul lor spre destinație, vor simți că trăiesc și că, în realitate, acesta va fi un drum al cunoașterii de sine, al maturizării, al deciziilor corecte, dar și al prieteniei puse la încercare.

În orășelul liniștit din statul Oregon, nu doar cei patru formau un grup. Fratele lui Vern făcea parte din gașca pusă pe rele a lui Ace. Când povestea este împărtășită lui Ace, acesta decide că trebuie să preia copilul mort și să-l aducă autorităților, pentru a deveni faimoși. Când grupul celor patru găsesc ceea ce căutau, aceștia sunt surprinși de Ace și companionii săi. Vor exista momente tensionate în această scenă, care, cu siguranță, vor ține publicul în suspans.

Pelicula este una aparent banală, însă aduce în discuție teme asupra cărora nu ne oprim în mod obișnuit. De exemplu, tratamentul abuziv primit de copiii din familiile disfuncționale. Cu toate că acțiunea se petrece în 1959, nu există nicio diferență între problemele reale ale unui copil de atunci și cele ale unuia din zilele noastre, ele având la bază același tip de familie. Vern este singurul din grup ai cărui părinți se comportă normal cu el – doar fratele mai mare îl șicanează uneori pe micuț.

Teddy Duchamp îl venerează pe tatăl său, cu toate că acesta l-a mutilat, în urma unei crize de stres post-traumatic. Tatăl său era veteran din Al doilea Război Mondial, însă ororile văzute în luptă l-au marcat. În urma incidentului în care lui Teddy îi este arsă o ureche, tatăl său este internat la un ospiciu.

Gordie Lachance, deși cel mai serios din grup, având în fața sa șansa pe care niciunul dintre prietenii săi nu o are – de a merge la un colegiu și a avea o carieră – ascunde, sub o înfățișare plăcută, temerile și frustrările provocate de părinții indiferenți față de soarta sa. Moartea fratelui său, în a cărui umbră se afla mereu, provoacă o ruptură în familie, Gordie luptând cu demoni invizibili. Tânărul Lachance dă voce gândurilor sale pe parcursul călătoriei, împărtășind cu cel mai bun prieten al său, Chris Chambers, ideea care îl obsedează de ceva timp: moartea sa nu ar fi fost atât de apăsătoare pentru familia lui, trecând chiar neobservată.

Chris Chambers este liderul celor patru și, într-un fel bizar, figura paternă de care fiecare are nevoie. Deși un mic rebel, Chris ascunde o inimă de aur și o voință puternică de a-și depăși condiția. Provenind dintr-o familie de joasă speță, Chris crede că este predestinat să ducă o viață mizeră, fiind nedreptățit până și de către profesori, care nu reușesc să vadă dincolo de ideile preconcepute ale societății: un tânăr provenit dintr-o familie cu reputație proastă, nu are cum să-și depășească nivelul.

Așadar, pelicula „Stand by me” devine treptat, dintr-o aventură a anilor pre-adolescentini, o producție cu tente subtile de psihologie a copilului. Cu toate că apar destule întrebări pe întreg parcursul filmului, acestea nu vor rămâne fără răspuns.

De-a lungul desfășurării firului narativ, se aude în fundal melodia din 1960 a lui Ben E. King: „Stand by me”. Aceasta a fost și inspirația pentru schimbarea titlului original al romanului „The body” („Cadavrul”), scris de Stephen King.

Fiecare dintre cei patru copii a urmat o carieră în actorie, însă doar pentru Jerry O’Connell, „Stand by me” a fost filmul de debut. Acesta și-a construit un nume în lumea filmului, acumulând până în ziua de azi, 100 de titluri în palmares. Jerry este cunoscut publicului pentru pelicule ca „Jerry Maguire” (1996) sau seriale ca „Slinders” (1995-2000) și „My Secret Identity” (1988-1991).

Corey Feldman a acumulat de-a lungul carierei peste 120 de titluri de film. Probabil că „Gremlins” (1984), fiind cel mai recent și cel mai cunoscut proiect în care a fost implicat, înainte de „Stand by me” (1986). Filmul menționat a avut un oarecare rol în alegerea sa pentru interpretarea personajului Teddy Duchamp. În 1987, Corey va accepta să joace și în „The Lost Boys”.

Wil Wheaton are în palmaresul său 116 titluri, cariera sa axându-se mai mult pe seriale de televiziune. Probabil că el este mult mai cunoscut publicului larg pentru rolul din serialul de televiziune „The Big Bang Theory”.

River Phoenix a fost singurul din grupul de patru băieți care n-a acumulat un palmares impresionant – doar 23 de titluri până la vârsta de 23 de ani. Pentru rolul Danny Pope din „Running on Empty” (1988), a fost nominalizat la Premiile Academiei.

River Phoenix n-a fost doar un simplu actor, el s-a dedicat acțiunilor pentru drepturile animalelor și a devenit ecologist. River era vegetarian și membru al PETA (Oameni pentru Tratarea Etică a Animalelor). La doar 23 de ani, River Phoenix a părăsit această lume în urma unei intoxicări cu multiple droguri. Corpul său a fost descoperit în afara clubului Viper Room din Los Angeles, care aparține lui Johnny Depp.

Kiefer Sutherland a acumulat în cariera sa aproximativ 90 de titluri de film și a fost recompensat în 2002 cu un Glob de Aur pentru prestația sa din serialul „24”. Kiefer este fiul actorului Donald Sutherland, însă nu trăiește în umbra tatălui său, reușind să obțină și să interpreteze cu succes roluri în filme spectaculoase. „Phone Booth” (2002), „Pompeii” (2014), „Melancholia” (2011) și „Mirrors” (2008) sunt doar câteva dintre exemplele de producții în care Kiefer s-a implicat. Până la ora actuală, Sutherland a acumulat 20 de premii și 57 de nominalizări.

Rob Reiner este regizorul responsabil de realizarea producției din 1986. Acesta a fost, de-a lungul carierei sale, regizor, actor, scenarist, producător și compozitor. În calitate de actor, a acumulat aproximativ 70 de titluri, a participat ca scenarist la 21 de pelicule și a regizat 26 de filme. Va rămâne însă cunoscut publicului pentru „When Harry met Sally” (1989), pe care l-a regizat.

Titlu: „Stand by me” (1986)
Genuri: dramă, aventură
Regizor: Rob Reiner
Scenariști: Raynold Gideon și Bruce A. Evans, după un roman de Stephen King
Producători: Andrew Scheinman, Raynold Gideon și Bruce A. Evans
Muzică: Jack Nitzsche
Distribuție: Wil Wheaton, River Phoenix, Corey Feldman ș.a.
Durată: 89 de minute
Buget estimat: 8.000.000 $

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *