Cifra șapte este una dintre cele mai folosite în industria cinematografică pentru a atrage un anume soi de audiență. Exemple sunt multe și pot fi enumerate într-o listă destul de generoasă, dar ar trebui să ne oprim un pic asupra unui film care a reușit să capteze interesul vesticilor. „Cei șapte samurai” (1954) a fost prezentat de către civilizația japoneză, pelicula atingând coastele țărilor unde soarele apune.

Conform numerologiei, cifra „șapte” este cifra destinului, cifra spiritualului care se regăsește în tradițiile asiatice, dar și în multe scrieri religioase ori mistice, încă de la vechiul testament încoace. Numărul „șapte” este considerat a fi norocos și a fost folosit încă din vechime, cum ar fi „Cele șapte minuni ale lumii”, dar tot atâtea sunt continente, culorile curcubeului, dar și păcatele capitale. Utilizarea acestei cifre s-a răspândit îndelung între civilizații, deci nu este de mirare alegerea unui număr magic pentru filmul lui Kurosawa.

Această peliculă a devenit, mai târziu, etalon pentru o serie de producții comerciale, tipice industriei americane: „Cei șapte magnifici” (1960) sau „The Magnificent Seven” (2016). Am ales aceste ultime două pelicule, tocmai pentru faptul că ele sunt o reproducere romanțată, localizată în Vestul Sălbatic, a aceleași idei a regizorului Akira Kurosawa. În loc de samurai, avem de-a face cu pistolari – justițiari ai vestului, comparativ cu roninii estici.

Cu toate acestea, nu vom putea nicicând alătura un western american, ale cărui valori culturale sunt aproape egale cu zero, cu o producție japoneză de excepție, care prezintă detalii privind arta și moștenirea Țării Soarelui Răsare.

„Shichinin no samurai” (1954) prezintă, cu acuratețe, Japonia de secol XVI, cu tradițiile, ceremonialurile, cât și regulile nescrise. Pentru a putea înțelege întreaga filosofie care se ascunde în spatele unui scenariu simplu, este necesar ca întâi să fie cuprinsă cu mintea modalitatea de gândire a unei categorii aparte din istoria japonezilor: samuraii. Aceștia erau parte a nobilimii militare a Japoniei medievale și de început a modernității. „Ronin” este termenul folosit pentru un samurai fără stăpân. Aceasta se întâmpla dacă cel în serviciul căruia se afla samuraiul, murea sau decădea, ori dacă samuraiul își pierdea privilegiul în fața sa. Ronin este de asemenea folosit pentru a-l desemna și pe cel aflat între maeștrii. Etimologic vorbind, „ronin” se traduce prin „omul valurilor”, expresie idiomatică desemnând „un vagabond” sau „un rătăcitor”.

Vechii samurai erau legați printr-un cod numit Bushido Shoshinshu. Prin acesta, un samurai era obligat să comită seppuku (hara kiri) la moartea stăpânului său, iar cel care nu ar fi urmat acest cod ar fi fost dezonorat pe viață. Acesta este punctul care se leagă cel mai mult cu producția lui Akira Kurosawa. Orice s-ar spune, comparativ cu alte copii ale ideii sale, regizorul Kurosawa a reușit să creeze un film unic, să capteze într-o singură peliculă o întreagă lume, acesta nemaiputând fii replicat niciodată ca stil, abordare sau montaj.

Pe fundal, auzim instrumente tipice culturii japoneze, iar cât privește îmbrăcămintea personajelor, aceasta are frumusețea ei aparte, atât de căutată azi în trendurile vestice. Ce mod mai frumos de a învăța sau măcar de a fi un pic curioși privitor la istoria unei civilizații exotice îndepărtate?

Fiecare dintre cei șapte „aleși” este reprezentantul unei categorii: un bătrân, un tânăr, un vesel, un perfecționist, un cerșetor, un vechi prieten și un bețiv impulsiv care ascunde un secret. Fiecare dintre aceștia are rolul său pe întreg parcursul filmului. Bătrânul este liderul strateg al grupului, cel tânăr este dornic să învețe și este obedient, copleșit fiind de asemenea maeștrii samurai; cel mereu vesel dorește să mențină spiritul grupului animat; perfecționistul deși nu prea vorbește, își folosește abilitățile în luptă cu multă modestie; deși nu e un samurai experimentat în armele clasice, cerșetorul mânuiește cu multă îndemânare toporul, fiind mai mult decât fericit să îl împlânte în inamic; vechiul prieten al bătrânului își pune pentru încă o dată sabia în slujba unei cauze drepte; însă, cât îl privește pe bețiv, acesta este învăluit într-un mister ce va fi dezvăluit urmărind pelicula până la capăt.

Un moment care atrage atenția, este întrevederea dintre bătrânul satului și samurai. La sosirea în sat, cei șapte nu au parte de niciun fel de primire. Bătrânul înțelept le explică despre felul de a fi al țăranilor care merg la culcare speriați și se trezesc și mai speriați, mereu existând o sursă de temere pentru cei neștiutori.

„Shichinin no samurai” (1954) conține, pe întreg parcursul său, momente de înțelepciune. Un astfel de exemplu ar fi secvența în care se sună falsa alarmă de invadatori. Aici, putem observa țăranii fugind în toate direcțiile, debusolați și temători, după ce, cu câteva clipe înainte, refuzaseră să ofere orice fel de primire samurailor, acum rugându-se de ei să îi salveze. Scena aceasta ilustrează cu succes „calitatea” oamenilor de secol XVI, uneori cu nimic diferită de contemporan. Aceasta este, dacă putem spune așa, o lecție privitoare la caracterul uman, transmis genetic.

Cea mai frumoasă lecție de înțelepciune este scena în care samuraii dăruiesc cu mărinimie orez unei bătrâne. Trebuie menționat că plata roninilor consta într-un acoperiș deasupra capului și trei mese de orez pe zi, în timp ce țăranii făceau acest efort, hrănindu-se cu mei. La vederea orezului și a celor șapte bărbați, bătrâna spune că și-ar dori în acel moment moartea, pentru a scăpa de viața amară, însă se teme de moarte, gândindu-se că și dincolo poate exista aceeași suferință ca și pe pământ.

Akira Kurosawa a fost unul dintre cei mai străluciți regizori ai erei clasice a filmului japonez. A fost regizor, scenarist, producător și editor, însă a regizat doar 33 de pelicule. Semnătura sa distinctivă consta în transpunerea pieselor shakespeariene într-un decor al Japoniei medievale. Filmele sale au fost o adevărată inspirație pentru vestici, în mod special americani, aceștia transformând, de cele mai multe ori, poveștile lui Kurosawa, în westernuri. O excepție este „The Hidden Fortress” (1958), care a reprezentat o sursă majoră pentru saga „Star Wars”.

Takashi Shimura a fost unul dintre cei mai buni actori japonezi ai secolului XX. Acesta a făcut parte dintre actorii preferați de maestrul Kurosawa pentru filmele sale. Cariera lui Shimura a adunat 251 de titluri, fiind de două ori nominalizat la premiile BAFTA.

Toshirô Mifune a acumulat mai multă faimă decât orice alt actor japonez al secolului XX. Acesta s-a născut în China, din părinți japonezi, și a crescut în Dalian. Până la vârsta de 21 de ani, Mifune nu și-a văzut țara natală. La acea vârstă, a fost cooptat în armată și a luptat în cel de-al doilea război mondial, unde a fost repartizat diviziei de fotografiere aeriană. În 1947, a dat un test pentru Kajirô Yamamoto, acesta recomandându-l regizorului Senkichi Taniguchi, obținând astfel primul rol din cariera sa. De aici înainte, cariera sa a evoluat – l-a cunoscut pe regizorul Akira Kurosawa, între cei doi formându-se o legătură puternică. Cei doi au colaborat la 16 filme, devenind cea mai remarcabilă pereche actor-regizor din cinematografia japoneză. Mifune va acumula în carieră 182 de titluri de film, în calitate de actor, va produce 15 filme și va regiza un singur titlu.

Titlu: „Shichinin no samurai” (1954)
Genuri: dramă, aventură
Regizor: Akira Kurosawa
Scenariști: Akira Kurosawa, Shinobu Hashimoto și Hideo Oguni
Producător: Sôjirô Motoki
Muzică: Fumio Hayasaka
Distribuție: Toshirô Mifune, Takashi Shimura, Keiko Tsushima ș.a.
Durată: 150 de minute
Buget estimat: 2.000.000 $

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *