Gândindu-ne la minunata literatură clasică, nu ne putem stăpâni să considerăm „Mândrie și Prejudecată”, roman de Jane Austen, ca fiind una dintre acele povești romantice minunate, ce încântă sufletul tânăr. Un astfel de roman se va reciti oricând, cu o plăcere de nedescris, pe nerăsuflate, dar parcă mai degrabă simți nevoia să vizionezi una dintre ecranizările sale, numai bună pentru o zi ploioasă de toamnă. Nenumărate sunt producțiile inspirate de creația lui Austen, însă, din perspectiva mea, doar mini-seria britanică din 1995 și filmul din 2005, ambele purtând titlul original, pot să fie demne de imaginația fascinantă a creatoarei sale.

Însă nu pentru costumațiile (de altfel minunat reprezentate) de epocă, petrecerile fastuoase ce ne fac să suspinăm, gentelmenii desăvârșiți ori decorul impresionant, sexul feminin este dispus să aloce timp vizionării, ci pentru ideile prezentate subtil și galant. Personajul principal, Elizabeth Bennet, este puternic conturat, ea fiind femeia-simbol care tânjește după independență, însă nu se dă în lături din a descoperi „o dragoste profundă” care s-o facă să se încătușeze într-un mariaj. Ea pare să fie la fel de puternică, sigură pe sine și voluntară precum creatoarea sa.

Jane Austen, romancieră de origine britanică, și-a început cariera încă de la 12 ani, însă după vârsta de 30, aceasta își desăvârșește talentul, publicând șapte romane, dintre care trei postume, ce vor rămâne mereu în memoria cititorilor. Austen, printre alți atâția scriitori recunoscuți, se deosebește în lucrările de beletristică ale sfârșitului de secol XVIII – început de secol XIX, prin ironia mușcătoare privitoare la romantismul ori, dacă doriți, sentimentalismul vremii – gen apreciat în acea perioadă. Practic, tânăra scriitoare dorește să se diferențieze de reputați romantici cum sunt Henry Fielding, Tobias Smollett, Walter Scott, Clara Reeve, Ann Radcliffe și Laurence Sterne. La o atentă comparație între biografia lui Austen și intriga romanelor sale, putem observa cum viața sa, deciziile luate, persoanele întâlnite și istoriile aflate de la apropiați, au determinat subiecte și au conturat personaje pe care, mai târziu, le întâlnim în cărțile autoarei.

Cu toate acestea, nu este de mirare că personajul Elizabeth Bennet din „Pride and Prejudice” (publicat în 1813, după ce drepturile de autor au fost vândute de Austen pentru suma de 110 lire sterline) era un prototip al idealului de femeie imaginat de scriitoare, personaj al cărui parcurs se aseamănă, până într-un punct, cu cel a lui Jane. Având o astfel de bază și cu un răsunet peste secole, în 2003, „Mândrie și Prejudecată” a fost apreciată ca ocupând locul doi într-un top britanic al celor mai iubite cărți (aceasta nefiind singura mențiune, privitoare la roman, din secolul XXI), surclasată doar de „Lord of the Rings”.

Dintre multe ecranizări ce au fost lansate pe micul sau marele ecran, ne-au captat atenția două minunate producții, diferite prin stilul de abordare, dar care, cu atât mai mult, dacă s-ar contopi, ar reda aproape întocmai romanul lui Austen. Trebuie să precizez că versiunea britanică din 1995 însumează șase episoade în care se prezintă, până în cel mai mic detaliu, excepție făcând omisiunea regizorală și libertatea scenaristică, faimoasa carte „Mândrie și Prejudecată”. Dacă ar fi să enumăr toate motivele pentru care aceasta este varianta cea mai apropiată de originalul lui Austen, atunci ar trebui să specific jocul actoricesc lipsit de teatralitate și alegerea potrivită a actorilor – ce se aseamănă mai mult decât în alte versiuni cu ceea ce ar trebui să fie o înfățișare tipic britanică – având în vedere că acțiunea se petrece în Anglia. Pe lângă toate acestea, decorul și costumația sunt cu mult mai adecvate timpului în care acțiunea se desfășoară decât, de pildă, în cazul ecranizării din 2005.

De cealaltă parte se situează pelicula din 2005 pe care, în afară de frumusețea stilistică, cea a ambalajului prezentat prin actori, decorațiuni uluitoare și peisaje răvășitoare, nimic altceva nu o propulsează spre o diferențiere de alte variante premergătoare acestei minunate povești, plină de umor, romantism și ironie fină.

Dacă ar fi să alegem o încheiere perfectă, am spune că personajele principale sunt motivul pentru care povestea impresionează, chiar și după două secole de la lansare, publicul feminin și nu numai. Însă, o astfel de afirmație ar fi cât se poate de eronată, pentru că nu dinamica dintre Elizabeth și Darcy este piesa centrală, ci ideea avangardistă a feminismului, a idealului ascuns în spatele unei minți strălucitoare de femeie puternică, educată și în căutarea independenței, cu toate că mișcările sufragetelor n-au avut loc decât decade mai târziu de la publicarea romanului.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *