Giovanni Arpino este „vinovat” pentru apariția capodoperei „Parfum de femeie”. Italianul este autorul romanului „Il buio e il miele” („Întuneric și miere”), creație transpusă în filmul „Profumo di donna” din anul 1974, în regia lui Dino Risi. Producția italiană păstrează cu acuratețe povestea lui Giovanni Arpino, iar Vittorio Gassman preia, într-un stil propriu, rolul colonelului Fausto. Mai târziu, în 1992, în regia lui Martin Brest, Al Pacino reinterpretează rolul colonelului într-o nouă adaptare ce va deveni cunoscută drept „Parfum de femeie”.

Subiectul cărții lui Arpino este transpus în două producții aflate la 18 ani distanță, în două maniere diferite și cu impact major. Rolul colonelului este abordat distinct de către cei doi actori, Pacino și Gassman, însă nu poți să nu empatizezi cu suferința vădită, emanată, de fiecare în parte, în interpretarea personajului.

Alegerea regizorilor pentru stilul de abordare a subiectului este diferită, însă, cu atât mai mult apreciată. „Profumo di donna” amintește de multe alte filme europene bune și este realizat ca atare. „Aroma italiană” se simte pe tot parcursul filmului și îi conferă acestuia un aer exotic, apropiindu-ne mai mult de drama lui Fausto, pe care îl compătimim până în punctul în care îi înțelegem suferința.

Vittorio Gassman este „vinovat” pentru un joc excelent, iar personajul său pare să fie mai aproape de perspectiva creatorului său. Comparând interpretările actorilor, fiecare are un stil propriu unic, plăcut publicului din varii motive, iar veridicitatea rolului este valabilă în ambele cazuri, din unghiuri total diferite.

Gassman îl interpretează pe colonel ca pe un om care nu are altă soluție decât să fie tiran, sarcastic, amar și respingător. În adâncul sufletului este sensibil, dar și această sensibilitate are nevoie de un declanșator. Personajul Franco este un bărbat acid din cauza condiției în care se află: a orbit în urma unui incident cu o grenadă. Momentul în care cunoaștem personajul este unul important: decizia asupra destinului său era deja luată, iar înainte de a-și încheia socotelile cu viața, dorește să parcurgă un drum al împăcării cu sine, dar și să simtă pentru o ultimă dată brațele unei Femei în jurul său. Contrar atitudinii sale față de lume, Franco iubește Femeia, dar și aceasta trebuie să împlinească niște condiții; colonelul a rămas cu dorințe din altă viață, o viață în care putea admira femeia cu proprii săi ochi.

Vittorio Gassman îi conferă lui Franco o aură de om puternic și vulnerabil în același timp. Actorul îl umanizează pe colonel și ni-l prezintă ca pe un simplu om, forțat să-și atârne în cui haina militară, păstrând un pic din vechea rigiditate, aceasta fiind mascată de viciile în care își îneacă amarul. Umanitatea lui Franco devine mai mult decât evidentă când nu este capabil să-și ducă planul la bun sfârșit. Teama de moarte este o caracteristică umană, iar când nimic nu-i mai rămâne, Franco se agață de Sara – tânăra îndrăgostită de chipeșul colonel – ca de viață. Deși interpretarea italianului este pe alocuri teatrală, totuși acesta reușește să realizeze un rol decent.

Al Pacino este alegerea ideală pentru rolul colonelului. De această dată, scenariștii operează mici schimbări în desfășurarea acțiunii, dar și a numelor personajelor. Adaptarea poveștii originale a fost realizată pentru a se potrivi mai mult cu strălucirea hollywodiană. Însă toate aceste detalii nu au știrbit cu nimic din succesul filmului; din contră, povestea capătă mai mult contur, are mai multă substanță și trasează clar o notă definitorie pentru personajul-vedetă.

În „Parfum de femeie”, Al Pacino devine colonelul-locotenent Frank Slade, fost militar, orbit într-un incident, dar care este bine ancorat în viață. Cu un caracter ușor mizantrop, acesta reușește totuși să stabilească un raport de prietenie cu tânărul care îl îngrijește în week-end, dar și să demonstreze că este capabil de apreciere a Femeii. Pentru acesta, Femeia este ridicată pe un piedestal, la rang de zeiță ce trebuie venerată așa cum este.

Al Pacino interpretează magistral rolul, făcându-ne să ne gândim la numărul de zile pe care le-a petrecut studiind un astfel de personaj și caracteristicile sale, mișcările sau posturile pe care le-a adoptat apoi în film. Rolul se potrivește talentatului actor, doar el fiind capabil să îi dea personajului prestanță, episoade maniacale, stări depresive și principii de la care nu se abate. Frank Slade este obosit de tot și de toate. Acesta nu mai poate simți plăcere în a trăi, de aceea dorește un ultim week-end la New York-ul pe care l-a vizitat de atâtea ori în perioada sa de glorie, pentru a petrece câteva zile memorabile, înainte de a-și pune capăt zilelor. Însă, în calea planurilor sale se află Charlie, un tânăr ce se dezvăluie personajului principal ca un copil aflat în căutarea unui îndrumător prin viață. Timpul scurt petrecut de cei doi împreună, îi apropie mult, astfel că Charlie devine motivul pentru care colonelul Slade va mai trăi o zi.

Scenariul pune în lumină și povestea lui Charlie, aflat într-o criză morală, care îi poate aduce exmatricularea din școala prestigioasă pe care o frecventează, însă acest episod nu este altceva decât un moment de glorie pentru Al Pacino, realizând aici un monolog de excepție.

Dincolo de toată acțiunea rămâne motivul colonelului de a-și încheia zilele. Personajul este un om demn, care a conștientizat că independența i-a fost luată, iar pentru el, echivalează cu umilința, astfel că Frank decide să termine cu suferința morală și să părăsească lumea, fără să traumatizeze sau să deranjeze pe cineva.

Ajungem astfel într-un moment de răscruce: același personaj interpretat în două moduri diferite, de doi actori buni, dar cu indicații regizorale opuse – unul este determinat de circumstanțe să alunge orice persoană din preajma sa, tocmai din cauza atașamentului pe care îl simte; celălalt a rămas același din totdeauna, doar că nu mai poate suporta să fie la mila celor din jur – așadar, doi regizori, având două viziuni distincte, pun publicul în dificultatea de a alege.

Regizorul responsabil de „Profumo di donna” este Dino Risi, cunoscut și pentru alte producții, cum ar fi: „Soția preotului”, cu Sophia Loren și Marcello Mastroianni în roluri principale. Risi a regizat în cariera sa peste 80 de filme, de lung sau scurt metraj, documentare și seriale tv. Aerul italian este binevenit în această peliculă, căci nimeni altcineva decât un italian nu este capabil să aprecieze Femeia.

De cealaltă parte se situează Martin Brest, cu 9 filme la activ, printre care recunoaștem pelicula de mare succes „Meet Joe Black”, dar a cărui carieră nu s-a limitat doar la regie, ci a fost producător, actor, scenarist și editor. Acesta a primit aprecierea filmului său „Scent of a woman” prin Al Pacino, căruia i s-a acordat un Oscar pentru interpretare. „Parfum de femeie” a primit cinci alte premii și douăsprezece nominalizări, recunoscându-se astfel eforturile depuse de o întreagă echipă de oameni talentați.

Dacă ar fi să aleg între cei doi actori în roluri principale, Al Pacino este opțiunea mea – el este Colonelul, un personaj profund, demn și cu o voce inconfundabilă.

Titlu: „Profumo di donna”
Gen: dramă
Regizor: Dino Risi
Scenariști: Ruggero Maccari, Dino Risi, după un roman de Giovanni Arpino
Producători: Pio Angeletti, Adriano De Micheli
Muzică: Armando Trovajoli
Distribuție: Vittorio Gassman, Alessandro Momo, Agostina Belli ș.a.
Durată: 103 minute

Titlu: „Scent of a woman”
Gen: dramă
Regizor: Martin Brest
Scenarist: Bo Goldman, după sugestii de Ruggero Maccari și Dino Risi, inspirați de romanul lui Giovanni Arpino
Producători: Martin Brest, G. Mac Brown, Ronald L. Schwary
Muzică: Thomas Newman
Distribuție: Al Pacino, Chris O’Donnell, James Rebhorn ș.a.
Durată: 156 minute
Buget estimat: 31.000.000 $

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *Captcha loading...