Cred că nu există persoană care să nu fi auzit, sub o formă sau alta, de personajul Peter Pan. Mai bine cunoscut drept „băiatul ce refuză să crească”, acesta este introdus publicului pentru întâia oară în 1902, în piesa „The Little White Bird” („Micuța pasăre albă”), creată de J.M. Barrie. De-a lungul anilor, personajul a căpătat alte forme, dedicându-i-se și o carte, publicată în 1911, sub titlul „Peter și Wendy”.

De la acești primi pași și până la ceea ce cunoaștem azi, a fost nevoie să treacă un secol, timp care a șlefuit tușele fine ale lui Barrie. Pentru cei ce totuși nu mai cunosc detaliile, trebuie să amintim că Peter Pan este băiatul ajuns în Țara de Nicăieri, eternul rival al căpitanului Hook, prins într-o poveste magică, cu zâne, sirene, pirați și amerindieni. Aventurile lui Peter au cunoscut multiple interpretări: pe scenă, pe marele ecran sau chiar la televizor, de referință rămânând doar o mână de pelicule.

Cu siguranță, cea mai populară versiune a poveștii lui Peter Pan este cea distribuită de compania Disney. Aceasta este printre puținele animații ce încântă până în ziua de azi copiii. Așadar, am putea afirma că desenul animat din 1953 este o capodoperă nemuritoare, aflată sub atenta supraveghere a eternului copil – marele Walt Disney.

Așa cum versiunea din 1953 este un reper pentru copiii tuturor generaților, trebuie totuși să constatăm că „Hook” (1991) rămâne de referință doar pentru generațiile care au copilărit sau și-au trăit adolescența în anii ’90. Cu toate acestea, pelicula lui Spielberg încă mai poate fascina și azi, datorită forței interpretării regretatului actor Robin Williams, dar și a magnificului Dustin Hoffman, aproape de nerecunoscut în rolul lui Hook.

Pentru cei mai tineri, „Peter Pan” (2003) și „Pan” (2015) sunt producțiile care au reușit să-i fascineze și să le ofere stropul de magie de care cu toții avem nevoie în viețile noastre. Nici nu am cum să-i blamez pentru alegerea făcută, având în vedere că mă declar cucerită de ultima, pusă în scenă de Joe Wright – regizorul mai multor filme surprinzătoare: „Pride and Prejudice” (2005), „Atonement” (2007) sau „Anna Karenina” (2012).

„Pan” (2015) este transpus așa cum nici măcar creatorul lui nu s-a gândit că ar fi posibil: ca o poveste pierdută a lui Peter – despre începuturi și magia încrederii. Dar, poate că nici personajul și nici miracolul tehnicii moderne nu sunt responsabile pentru încântarea de copil pe care o resimte privitorul ce urmărește o astfel de producție australiano-englezo-americană, ci fascinația pentru interpretarea actoricească, dusă într-o lume unde te trezești din nou în copilărie.

Peter Pan este interpretat de Levi Miller, un tânăr actor aflat la început de drum, care impresionează prin inocența sa. Acesta este evident eclipsat de mult mai experimentatul Hugh Jackman, care își asumă rolul negativ cu multă grație, dând viață unui personaj în pielea căruia cu greu l-ai putea recunoaște pe fermecătorul australian. Lucrurile se complică însă, când obișnuitul rău-făcător din povestea lui Peter Pan, căpitanul Hook, prinde viață prin intermediul carismaticului Garret Hedlung, care reușește să manevreze un rol destul de dificil, cu impact pentru public.

Însă, cred că niciunul dintre subiectele înșirate până acum nu pot sintetiza simbolistica lui Pan, dar ar putea reprezenta, mai degrabă, un preambul pentru semnificația din spatele unei metafore. Peter Pan este tot mai des folosit, în perioada ultimilor ani, ca un termen definitoriu pentru generația Y sau, cum a mai fost numită, generația milenialilor. Aceasta a fost denumită după personajul lui Barrie, pentru că milenialii refuză să crească, să-și asume rolul de adult (așa cum este el privit de către predecesori). S-a spus adesea, în ultima perioadă, că tânăra generație adultă de azi nu are perspective de viitor, nu dorește să muncească, nu are concepte și valori sănătoase, că trăiește într-o fantezie continuă, fugind de responsabilități, dar cred că cel mai mult s-a discutat despre cum tinerii de azi consideră că li se cuvine totul și iau lumea ca pe un drept al lor. Nimic mai fals. Pentru a putea face astfel de afirmații, este necesar să faci parte dintr-o altă generație, pentru care lumea a funcționat la alți parametrii și pentru care progresul rapid, chiar peste noapte, al tehnologiilor inovative, este un concept căruia nu-i mai poți face față, un concept greu de înțeles și mult schimbat.

În urma acestor afirmații, nu poate să rămână decât o întrebare: ce va modela viitorul – grija pentru viitor sau a trăi în prezent?

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *