Uneori, femeile simt nevoia de a avea spațiul și timpul lor. În astfel de momente, ne delectăm cu tot ceea ce ne încântă sufletul: o cană de cafea, ceai sau ciocolată caldă, în zilele mohorâte din lunga iarnă. Uneori, necesităm cea mai confortabilă pereche de haine în care nu ne dorim să fim văzute sub nicio formă, o pătură călduroasă și bineînțeles un film pe dvd ori, de ce nu, la televizor, film a cărui acțiune ne poartă pe tărâmuri numai de noi știute, biete romantice incurabile. Sărbătorile vin și sexul slab își va dori ca, după un an pe care l-a dus în spate, cu bune și cu rele, să reușească măcar să trăiască acel ceva ce numai în filme credem că se poate întâmpla. „French Kiss” (1995) și „You’ve Got Mail” (1998) sunt două exemple de astfel de producții siropoase, pe care orice damă l-ar aprecia, având alături și o întreagă cutie de șervețele. Am ținut să menționez cutia cu șervețele, căci astfel de pelicule au tendința să scoată la iveală întreaga paletă de emoții pe care doar o femeie este capabilă s-o afișeze într-un timp atât de scurt precum derularea acțiunii dintr-o comedie romantică.

Meg Ryan este actrița principală din ambele povești spumoase, transmise publicului în cel mai savuros mod. La drept vorbind, nu se poate să nu admiri șablonul pe care Meg îl folosește pentru toate rolurile cărora se dedică: femeia puternică și totuși vulnerabilă în același timp, care găsește o cale spre acel „și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți”. Poți spune că în acest gen, pe care îl uzează în marea majoritate a producțiilor de dvd, unde își etalează talentul actoricesc, Ryan este o sursă de inspirație pentru toate categoriile de femei. Spun aceasta pentru că feministele și-ar dori să se confunde cu acel personaj interpretat de Meg – puternică, independentă, sigură pe ea. În același timp, categoria de femei aflate pe cale de dispariție, cea a romanticelor incurabile, își hrănesc sufletul cu astfel de pelicule în care cei doi protagoniști descoperă că sunt suflete pereche mult căutate, trăind împreună o poveste de dragoste incredibilă. De fapt, aș prefera să spun că astfel de istorisiri sunt rare în lumea reală și, cu riscul de a dezamăgii gingașa femeie care tânjește după o iubire ca-n filme, pot spune că așa ceva se întâmplă atât de rar, încât rămâne de poveste. Și este o poveste, având în vedere că istorisirile ca-n basme, ce circulă pe întreg internetul, sunt chiar asta – basme.

Dacă ar fi totuși să ne concentrăm pe o idee centrală privind filmele deja menționate, atunci am spune că fiecare în parte dorește ca focusul să fie pus pe soartă, karmă, providență sau cum doriți să-i mai spuneți. Probabil că, spunând cele ce urmează, voi dezamăgi din nou, dar nu o întâmplare sau un dat fac posibilă întâlnirea și potrivirea aproape perfectă (perfecțiunea nu există, oricât ai căuta-o), ci chiar oamenii implicați descoperă acele bucăți de piese pe care le consideră nimerite în puzzle-ul vieții, după standardele lor, în celălalt individ, asupra căruia se transferă fiorul care săgetează inima.

Dacă „You’ve Got Mail” (1998) îți explică, într-un mod evident, că oricând ai putea întâlni marea dragostea, chiar și sub chipul celui mai mare dușman ce îți face viața praf, de cealaltă parte se situează „French Kiss” (1995). Această ultimă peliculă îți împărtășește, pe tot parcursul desfășurării acțiunii, tainele trădării, ale unei noi vieți și ale răzbunării. Probabil că aceasta este „rețeta” binecunoscută unei mari majorități a femeilor: ești îndrăgostită, el îți frânge inima, tu îl vrei înapoi și încerci să faci tot posibilul ca să-l recapeți dar, pe parcurs, sfârșești prin a te răzbuna pe el. O astfel de viziune a producției din 1995 nu ar fi o comedie romantică dacă, la final, eroina nu și-ar descoperi prințul ei pe cal alb, cu toate că acesta are îndeletniciri din cele mai neconvenționale.

Ambele pelicule incită, dar am putea spune că suspansul și agitația pe care firul epic al „French Kiss” ți le transmite, nu se pot compara cu romantismul pur și autentic din „You’ve Got Mail”. În cadrul filmului din 1998, întâlnim o versiune modernă a descoperirii iubirii, prin intermediul internetului. Aici, este cazul să iertăm pelicula pentru arhaismul său, însă anul de producție justifică faptul că cele două personaje principale se găsesc pe o pagină de chat și comunică, fără a se cunoaște, prin e-mail (ne cerem scuze, dar rețeaua Facebook nu se inventase încă).

O astfel de producție arată că nu există bariere de comunicare, iar, până la urmă, îți vei descoperi jumătatea acolo unde nici nu puteai bănui că este, sub forma pe care nici nu ți-o puteai imagina.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *