„Ni vu, ni connu” este o comedie spumoasă din 1958, regizată de Yves Robert, al cărei protagonist este Louis de Funes. Filmul este în mod deliberat filmat alb-negru, deși filmele color apăruseră de aproape 20 de ani. Nu mi-aș putea niciodată imagina acest film altfel decât pe peliculă alb-negru. Acest mod de filmare îi dă savoare, iar tehnicile folosite de către regizor aduc la viață această comedie.

Povestea este una clasică pentru comedia franceză: polițistul-tăntălău este depășit de situație când are de-a face cu șmecherul comunității, acesta din urmă punându-l pe polițist în tot felul de situații comice, dar și în imposibilitatea de a-l dovedi cu ilegalități. Pentru ca povestea să fie completă, este inserată și o romanță, iar finalul nu poate fi altul decât fericit pentru toți.

Desfășurarea acțiunii este una destul de simplă, însă este salvată de felul absolut genial al lui Funes de a interpreta un rol. Louis de Funes își joacă rolul cu naturalețe, contopindu-se cu personajul său și aducând savoare filmului. Rolul Blaireau îi vine ca turnat și poate de aceea este cel care l-a propulsat în liga mare a cinematografiei franceze.

În urma acestui rol a ajuns să joace, câțiva ani mai târziu, în celebrele serii cu jandarmi, dar și în trilogia Fantomas. Louis de Funes este de origine spaniolă și inițial și-a urmat pasiunea din copilărie: muzica. S-a înscris la cursuri de actorie și de muzică și cânta jazz când a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Jeanne Barthelemy de Maupassant, o strănepoată a celebrului scriitor Guy de Maupassant. Cei doi au avut împreună doi băieți. Cariera în actorie a simpaticului comic nu ar fi avut loc niciodată dacă soția sa și bunul său prieten, Daniel Gelin, nu l-ar fi încurajat să încerce. A jucat în peste 100 de filme, însă rolul din „Ni vu, ni connu” este cel care i-a adus succesul și l-a transformat în principalul comediant al Franței anilor 1960-1970.

Povestea filmului este ușor de urmărit: Blaireau este braconierul micii comunități din Montpaillard, un sătuc din Franța. Acesta este în permanență urmărit de către șeful poliției locale, Parju, care nu poate dovedi că Blaireau este vinovat. Dacă la început ni se prezintă o scenă în care apare un panou pe care este inscripționat că Montpaillard este cel mai liniștit sat, până la final vom vedea că această liniște este complet tulburată de tot felul de situații. În scenă apar și alte personaje cheie: Arabella, frumoasa și rebela fiică a unor producători locali de vin și Fléchard, stângaciul profesor de pian al Arabellei, care va sfârși prin a tulbura liniștea din Montpaillard. Îndrăgostit de Arabella, Fléchard îi lasă mai multe scrisorele de amor, fără însă a se semna, dar tânăra nu dă atenție acestora pentru că ea își dorește un bărbat cu personalitate, nu unul care se ascunde în spatele unor cuvinte. Astfel, Fléchard îi dă întâlnire, într-o noapte, Arabellei. Pentru că nu este totuși un om de acțiune, profesorul de pian reușește să strice întâlnirea făcând zgomot, ceea ce îl alertează pe Parju, aflat în patrulare. Nevrând să fie prins, Fléchard profită de întuneric și îl lovește pe polițist, sfârșind prin a-i fura insigna.

În toată această încurcătură de situație, Blaireau devine țap ispășitor, acuzat pe baza acțiunilor sale interioare și a lipsei unui alibi pentru acea noapte. Este condamnat la închisoare, unde este bine primit, deoarece Bluette, directorul închisorii, își dezvoltase un adevărat sistem funcțional în instituția pe care o conducea, folosind fiecare deținut. Acestora le acorda aceleași meserii pe care le avuseseră și înainte de a fi încarcerați. Cum Blaireau era omul bun la toate, acesta reușește să se facă util pentru Bluette, care îi va face și el, la rândul său, câteva favoruri lui Blaireau.

Pentru ca încurcătura să fie completă, Arabella crede că Blaireau este admiratorul ei secret și se hotărăște că vrea să se mărite cu el. Astfel, ea îi va trimite pachete pentru a-i face șederea în închisoare mai ușoară. Cuprins de remușcări pentru fapta sa, dar și pentru că un om nevinovat face închisoare în locul său, Fléchard îi va trimite și el pachete lui Blaireau. Într-o zi, Arabella și Fléchard se întâlnesc și, astfel, Arabella află că admiratorul secret nu este Blaireau. Fléchard este condiționat de Arabella, care îl va accepta ca soț doar după ce își mărturisește crima. Comicul în această situație se naște din birocrația încâlcită și interesele proprii care îi fac pe judecător și directorul închisorii să nu mai vrea să îl elibereze pe Blaireau, după ce Fléchard mărturisește că el este autorul atacului asupra lui Parju și declară că dorește să meargă la închisoare.

O campanie de eliberare a lui Blaireau este susținută de ziarul local, dar și de avocatul Guilloche, care avea interese politice și care credea că, astfel, își va face din viitoarea campanie electorală la funcția de primar, un succes. Blaireau este eliberat la solicitările locuitorilor din Montpaillard și, în onoarea sa, este organizată o festivitate. Fléchard o cere în căsătorie pe Arabella, dar ea se lasă convinsă numai prin intervenția lui Blaireau. Singurul care mai trebuie convins este tatăl Arabellei, însă și acesta va fi de acord numai după ce Blaireau îl îmbată. Când, în sfârșit, cei doi îndrăgostiți se căsătoresc, Fléchard este smuls din brațele Arabellei pentru a merge la închisoare, dar Blaireau aranjează prin bunul său prieten, Bluette, să îi faciliteze accesul Arabellei la închisoare pentru a-și vizita soțul.

„Ni vu, ni connu” este un film alert în unele secvențe, pentru ca în altele să pară că timpul trece mai greu dar, per total, acesta este unul dinamic, care te face să te gândești la ce mai poate urma. Umorul este fin și anumite momente stârnesc hohote de râs. Nu are cum să nu placă oricui un astfel de film care ridiculizează un sistem corupt, ambițios și cu oarece tendințe dictatoriale la nivelul conducerii urbei. Însă, dacă filmul ar fi fost lansat în zilele noastre, cu siguranță i-ar fi scandalizat pe activiștii pentru drepturile animalelor.

Scenariul filmului care a lansat cariera lui Louis de Funes – regele comediei franceze – e inspirat din romanul „L’Affaire Blaireau” scris de  Alphonse Allais. Cartea a mai avut alte două adaptări: filmul mut din 1923 „L’affaire Blaireau” și filmul cu același titlu din 1932, acesta din urmă avându-l în rol principal pe Charles-Joseph Pasquier, actor francez cunoscut publicului ca Bach. Evident însă, dintre cele trei ecranizări ale romanului, versiunea din 1958 rămâne memorabilă datorită modului de interpretare al „omului cu o mie de fețe”.

Titlu: „Ni vu, ni connu” (1958)
Regia: Yves Robert
Scenariști: Alphonse Allais, Jacques Celhay, Jean Marsan, Yves Robert
Distribuția: Louis de Funès, Noëlle Adam, Frédéric Duvallès, Claude Rich, Roland Armontel, Madeleine Barbulée, Pierre Stéphen, Paul Faivre, Moustache
Producător: Jules Borkon
Muzica: Jean Wiener
Data lansării în Franța: 23 April 1958
Compania producătoare: Champs-Élysées Productions
Durata: 95 minutes

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *