Nepotriviri

Întâlnim în cale mulți oameni. Pentru o secundă credem că am găsit ceea ce am căutat mereu în goana noastră nebună.

Pentru acea clipă ce a făcut timpul să se oprească în loc credem cu adevărat că s-a oprit căutarea. Și ne liniștim, ne oprim din goana sălbatică, după acel ceva căruia nu îi putem da nume, pentru că nici noi nu știm ce e.

O mână prin păr, o mângâiere pe chipul luminos, sărutări tandre și liniștea ce cuprinde atmosfera. Le ai, le savurezi și încetezi să mai gândești. Nu mai ești tu. Uiți să mai fii tu, să mai trăiești ca tine și pentru tine.

În cursul vieții vin întrebări firești de cealaltă parte, dar poate sunt lucruri care nu se potrivesc cu tine. Și trăiești anost. Te complaci în acea rutină care, poate, te face să te simți altfel. Pornești în dansul nebun al sentimentelor ce te înșeală. În toate astea ai o clipă de luciditate, visul se destramă când unul oprește jocul. Vei crede atunci că ți s-a încheiat viața, că e o dramă ce trăiești și că nu te vei mai recupera vreodată.

Nu e așa. Suntem oameni cu toții, creați să supraviețuim oricăror furtuni. Ne legănăm pe vasul vieții, în marea cea mare a timpului. Trăiește experiențe și îmbrățișează tot. Fiecare pas făcut e o bucată magică din cine ești.

Sunt multe nepotriviri pe drumul vieții. Alege cu înțelepciune, doar ceea ce te face să fii TU. Nu te pierde pe tine când vei număra pașii.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *