Momentul potrivit. Momentul nepotrivit.

Momentul potrivit, femeia/bărbatul nepotrivit. Momentul nepotrivit, perechea potrivită.

Ne întrebăm foarte des „Ce ar fi fost dacă…” . Ne întrebăm despre eșuarea relaților și despre finalizări nedorite. Ne întrebăm.

Nu mai sta să cauți un răspuns pe care nu-l vei primi.

Natura, universul îți oferă ceea ce crede că e mai bine pentru tine sau poate vrea să te învețe o lecție. Învață ceea ce ai de învățat și mergi mai departe. Acceptă că a fost și nu te mai uita în urmă, gândind la ceea ce ar fi putut să fie.

Până la urmă, cine știe, poate că vei întâlni perechea potrivită în momentul potrivit chiar azi.

Fă ceva și nu te mai lăsa furată de gânduri și întrebări fără rost. Non-acțiunea nu este acțiune. Crezi că dacă stai închis în casă suspinând după fostul(-a) rezolvi ceva? Crezi că se rezolvă ceva dacă ieși în oraș cu prietenii să te distrezi?! Nu. Tot ce vei obține e un suflet pustiit și dureri ascunse ce se revarsă, în mii de lacrimi, după ce te-ai întors acasă și casa e goală; după ce vei fi dat jos machiajul, nu-ți rămâne decât o față tristă, un zâmbet amar și lacrimi în ochi.

Trăiește în continuare, ca și până atunci, frumos și demn. Preocupă-te cu activități ce îți fac plăcere și îți fac sufletul să înflorească. Experimentează lucruri noi și mergi dincolo de limite pentru a gusta din adevărata adrenalină.

Nu știu. Până la urmă, TU ești în măsură să știi ce te va face să te simți viu.

Trăiește frumos. Învață lecțiile vieții și speră în momentul și perechea potrivite.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *