Oare ce poți obține când John Cusack și Kevin Spacey își dau replici unul celuilalt, iar Clint Eastwood le dă indicații regizorale? Am pornit cu această întrebare în gând, atunci când am vizionat pelicula din 1997, „Midnight in the Garden of Good and Evil”.

Acțiunea se petrece într-un mic orășel sudist din America, iar cu fiecare secvență, ne este înnoită certitudinea că sudiștii au ceva aparte. Pe parcursul filmului ar trebui să urmărim cu atenție personajele (fie ele colective sau individuale). Spectatorul va putea sesiza, la o atentă vizionare, cum actorii dau viață unor indivizi cât se poate de autentici. De la accentul tipic celor din sud, cu vorbele lor tărăgănate, până la maniere, modul de mișcare, gestică, mimică și îmbrăcăminte, totul inspirând o atmosferă autentică.

„Midnight in the Garden of Good and Evil” este acel gen de peliculă ce îți oferă o privire fugitivă într-o lume pe care altfel nu ai avea cum s-o cunoști. Astfel, în acest caz, discutăm strict despre Sud și sudiști. În Marele Sud – așa cum îl numesc americanii nostalgici cu gândul la vremurile de glorie – cu siguranță te vei „împiedica” și de Voodoo (practică magică, specifică negrilor din acea zonă a Americii, ce își are rădăcinile în mama Africa). Pentru a înțelege mai bine astfel de lucruri, ar trebui întâi să cunoști dragostea față de superstiții a locuitorilor din sud. Cel mai bun exemplu este celebrul oraș New Orleans, care găzduiește anual renumitele parade de Mardi Gras. Mardi Gras este o sărbătorire a intrării în postul Paștelui și are loc cu șapte săptămâni înaintea Învierii. Termenul este unul de proveniență franceză și înseamnă „marțea grasă” (deoarece este ultima zi în care se poate mânca după pofta inimii, înainte de intrarea în post). Unele țări numesc această zi „ziua clătitelor”, sărbătorind-o prin consumarea acestui preparat.

Aflată sub regia lui Clint Eastwood, producția pare să nu fie una tipică baghetei sale magice și mișcărilor de geniu, ce stârnesc emoția. Astfel că, pentru un novice sau un oricare alt individ ce nu acordă atenție detaliilor, ci doar vizionează pasiv, „Midnight in the Garden of Good and Evil” poate părea un film ciudat, chiar banal, în care personajele par să nu fie spectaculare, însă realitatea este cu totul alta.

Pelicula lui Eastwood se încadrează în categoria cocktail, cu un strop de savoare din toate genurile, un pic ciudată pe alocuri, punând în mișcare sinapsele unui privitor mai atent. Subiectul de asemenea poate părea banal la început, când urmărim un jurnalist trimis în Savannah, Georgia, pentru a acoperi o poveste despre o petrecere de Crăciun. Însă când un alt subiect apare la orizont, e imposibil ca ziaristul să nu-și dorească să îl preia, în schimbul banalei povești inițiale. Va trebui să urmărim până la capăt desfășurarea evenimentelor pentru a cuprinde pe de-a-ntregul acest joc al minții desfășurat pe mai multe acte.

Și atunci când crezi că le-ai cuprins pe toate, îți va spune Kevin Spacey cum „adevărul zace în perspectiva privitorului”. Pentru că, până la urmă, la asta ne rezumăm cu toții. „Perspectivă” – acel cuvânt magic ce ar trebui să se afle pe buzele tuturor. Pentru că ceea ce pentru mine este alb pentru un altul poate fi negru, deși amândoi îl numim la fel. Modul în care percepem și apoi filtrăm prin ochiul minții rămâne un mister, atât timp cât limbajul este limitat, neputând nicicând să ne permită realizarea unei descrieri reale și complete a ceea ce vedem ori înțelegem cu adevărat.

Oare nu ar trebui să încercăm să vedem lumea prin ochii celorlalți? Oare nu ar trebui să încetăm să mai emitem prejudecăți văzute prin propriul nostru filtru? Cu astfel de întrebări rămânem în gând atunci când se trage cortina pe ultima secvență, iar genericul de final își face apariția.

Întregul fir epic al producției de 155 de minute compune, în mintea umană, stări: de la plictis la interes, de la presupunere la certitudine și culminând cu acea vagă impresie că există ceva ce ți-a scăpat de la bun început. Cu toate acestea trecându-ți prin gânduri, nu te vei putea abține să nu remarci calitatea jocurilor actoricești realizate de Kevin Spacey și John Cusack. Pentru că, în final, ce-ți mai rămâne este senzația că ai asistat la o punere în scenă a două roluri aparent banale, dar cărora doar cei doi au fost în stare să le confere personalitate.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *