Kevin Spacey, actorul de geniu al generației X, este cunoscut tinerilor drept Frank Underwood din serialul „House of Cards”. Acesta și-a completat lista lungă de realizări cu incredibila dramă științifico-fantastică „K-PAX”, în anul 2001. Despre interpretul principal  am putea spune multe, enumerând îndeosebi o serie de filme cu substanță, considerate a fi parte din lista filmelor ce trebuie văzute măcar o dată în viață. Însă nu talentatul Spacey este aici subiectul abordat, ci chiar pelicula din anul 2001.

„K-PAX” este în sine o capodoperă, însă considerat de mulți dintre criticii de specialitate ca un film greu de înțeles pentru public, oarecum lipsit de detalii sau chiar criptic. Cred cu tărie că nicio poveste vizuală nu poate fi pe placul tuturor, dar asta nu ar trebui să atragă observațiile, mai mult sau mai puțin pertinente (sau poate chiar neavizate), prezentate în gazete de profil. Cu alte cuvinte, doresc să atrag atenția cititorului că nu orice încadrare, bună sau rea, reprezintă o reflexie a adevărului. Nu degeaba se spune că „frumusețea stă în ochiul privitorului” – tocmai de aceea mi-aș dori ca nicio peliculă să nu fie etichetată, ci doar să aibă o mențiune sau o notă personală. De altfel, nu ne putem întreba de ce o producție atât de neobișnuită nu a câștigat unul dintre premiile importante. Este mai mult decât evident că aceasta nu a putut să fie în competiție cu „A beautiful mind”, „Mulholland dr.”, „Lord of the rings: The fellowship of the ring” sau multe altele, dar nu este cazul să o desconsiderăm doar pentru că anul 2001 a fost anul în care au existat multe filme de succes.

Pentru a putea aprecia și înțelege, în cea mai mare măsură, pelicula, este necesar să expunem traiectoria poveștii. Un psihiatru se întâlnește cu un caz aparte: un bărbat pretinde că provine de pe o planetă aflată într-o galaxie îndepărtată despre care nimeni nu știe. Comportamentul bărbatului, care se numește pe sine Prot, este cât se poate de normal și blând, de aceea el nu este încadrat ca fiind un pacient periculos de către doctorul Powell.

Pe parcursul poveștii, Mark Powell are de-a face cu informații care se află în antiteză. Dacă istorisirea despre planeta K-PAX este constantă și poate fi cu multă ușurință considerată motiv de menținere a pacientului internat, sub tratament, de cealaltă parte, prin cunoștințe din domeniul astronomiei, doctorul poate verifica veridicitatea spuselor lui Prot. Astfel se creează un mic paradox în mintea psihiatrului, acesta refuzând până în ultima clipă să creadă proveniența subiectului său.

Pe baza micilor indicii aflate în timpul ședințelor de hipnoză, Powell află despre trecutul lui Prot – sau cel puțin așa crede. Rămâne să urmărim finalul cu sufletul la gură pentru a elucida acest mister.

Am putea crede că un astfel de subiect, care implică extratereștri și planete îndepărtate, din alte galaxii, poate fi cu ușurință încadrat genului științifico-fantastic, însă în realitate, filmul poate să fie considerat unul de natură psihologică, din care am avea lecții importante de învățat. Știu că o astfel de afirmație, de genul celei anterioare, poate să provoace consternare – având în vedere că unele persoane trecute de vârsta tânărului adult consideră că nu mai au nimic de-a face cu studiile, eventual cunoscându-le pe toate – dar este necesar a se atrage atenția că viața ne oferă mereu o oportunitate de a acumula informații prin intermediul cărora să putem evolua. Este și cazul filmelor sau cărților, atât de puțin apreciate de tânăra generație în favoarea informației digitale de slabă calitate. Uneori, este cazul a se atrage atenția și că un film mai vechi, cu o lungime medie de aproximativ două ore, conferă privitorului său privilegiul unei noi perspective, cu idei ce pot fi necesare pentru o dezvoltare personală a individului. Comparativ, un serial popular necesită a i se consacra multe ore de vizionare pentru ca, în final, concluzia să fie săracă în informații, în marea majoritate a cazurilor.

„K-PAX” (2001) vine cu o idee originală, bazată pe industria SF a filmelor, transformând o poveste ce putea prea bine fi un „alt film despre extratereștri”, și reușind să creeze un cu totul alt gen de fantezie. Această peliculă oferă spectatorilor posibilitatea de a alege între două idei, două ipoteze ce pot foarte bine să convină oricui. La o primă analiză, și luând în considerare genul la care se încadrează, „K-PAX” este un alt science-fiction, dar există o a doua posibilitate – care înfățișează laturi mai puțin explorate: viața, gândirea umană, legile considerate imutabile și, bineînțeles, negarea existenței a ceea ce este de neînțeles.

Ceea ce mi se pare hilar și deranjant, în același timp, este faptul că un individ atât de disfuncțional, având propriile sale probleme, cum este dr. Powell, poate fi capabil să psihanalizeze sau să aibă în grijă pacienți cu mari probleme de ordin psihologic. De cele mai multe ori, se spune că „nebunul este șef la balamuc”, deci nu e de mirare că un doctor cu probleme este cel care se interesează îndeaproape de un caz deosebit, care pare a fi psihoză persistentă la un nivel ridicat.

De discutat în detaliu ar fi teoriile enunțate în simple conversații, care s-ar putea concretiza într-un viitor strălucitor, cu condiția ca acestea să fie luate în considerare. Una dintre ele, este cea în care Prot explică faptul că trecutul, prezentul și viitorul (timpul uman) reprezintă o fracțiune insignifiantă comparativ cu însuși universul – așadar, am putea spune că orice părere megalomanică am avea despre realizările planetei noastre, acestea sunt total irelevante în infinitatea timp-spațiu. De altfel, dialogul purtat de Mark Powell cu Prot (pentru a afla cât de adâncă este iluzia în care trăiește acesta din urmă) este cât se poate de relevant pentru subiectul adus în discuție. Prot încearcă să-i explice doctorului că evoluția înseamnă conștientizarea binelui și a răului, ceea ce nu implică deloc existența unor legii, a unei birocrații îngreunate și nici o întreagă tagmă de avocați, judecători sau persoane care trebuie să impună forțat legea (evident deja adoptată tot prin creație umană).

Un alt moment care atrage atenția asupra sa, este cel în care Prot începe să interacționeze cu pacienții, creând în aparență o stare de anarhie generală (așa cum este văzută din exterior de către personalul medical prea zelos), dar mai mult decât importantă – fiind o modalitate care ar putea să ajute în vindecarea unei mari părți a celor aflați internați în instituție. Din perspectiva limitată a doctorului care a îngurgitat ani de-a rândul informații despre binefacerea adusă de pastile inovative, este greu de conceput o idee avansată ca cea a vindecării din interior, urmărind câteva puncte cheie. Acesta reprezintă un subiect complex, greu de dezbătut, de aceea nu mă pot pronunța în totalitate în favoarea promovării unei idei de vindecare prin propria voință. Se dovedește de multe ori că anumite cazuri necesită o largă și amplă cercetare, în urma căreia doar administrarea competentă de medicamente mai poate face o diferență. Aici s-ar putea adăuga faptul că există o categorie de oameni „atotștiutori”, care consideră că se pot autodiagnostica, folosind tratament după bunul plac, însă acesta este un subiect care îmi depășește cu mult competențele, astfel că nu am să doresc a intra în detalii.

Prot ne introduce, pe parcursul filmului, într-o nouă perspectivă a unei lumi, dar când atinge subiectul Terrei realizăm, cu oarecare regret, că întreaga structură a umanității, pe care ne bazăm și în prezent (și, cel mai probabil, o s-o păstrăm în viitor), poate părea puerilă sau chiar primitivă unei societăți colocatare a universului.

De altfel, pe tot parcursul filmului, există întrebări legate de dovezile doctorului Powell privitoare la Prot. Dacă pacientul este atât de adâncit în propria sa iluzie, de ce acesta persistă în aceleași afirmații, chiar și aflat în stare de hipnoză? Cum poate un simplu lucrător la o fermă de vite, responsabil cu imobilizarea acestora, să își depășească condiția, într-un răstimp de 5 ani, ajungând în prezentul acțiunii să poată explica, în termeni de astronomie avansată, locația unei planete și rotația acesteia – fapte cunoscute doar de o mână de savanți cu reputație? Cu alte cuvinte, am putea concluziona enunțând următoarea idee: dacă un doctor dorește cu ardoare o explicație logică (după gândirea umană) privindu-l pe Prot, asta nu înseamnă și că el va găsi răspuns în întregul proces de determinare a proveninței subiectului.

Titlu: „K-PAX” (2001)
Gen: SF
Regizor: Iain Softley
Scenarist: Charles Leavitt, după un roman de Gene Brewer
Producători: Gene Brewer, Robert F. Colesberry ș.a.
Muzică: Ed Shearmur
Distribuție: Kevin Spacey, Jeff Bridges, Mary McCormack ș.a.
Durată: 120 de minute
Buget estimat: 68.000.000 $

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *