Eu nu sunt, tu nu esti, noi nu suntem! – primul inceput

Si iar e primavara, si iar mi-e dor de tine!

Ca in fiecare an, mi-e dor sa imi fie dor si mi-e dor sa stiu cine esti, sa te gasesc, sa fim. Cine? Noi. Dar de data asta e diferit pentru ca ma doare ca nu mai am si as fi vrut sa fii tu, dar nu ai fost. Oare cate zile sa mai astept? Oare ce e bun si ce e drept?

Si as vrea sa fie vara si soare, nu nori si ploaie. As vrea sa nu mai simt durerea asta ascutita din piept care ma lasa anesteziata in fata vietii si a sentimentelor. As vrea sa fiu eu, dar nu mai stiu cum. Acum am ramas doar o fiinta mica si insignifianta, o creatura fara rost, haotica, derutata, confuza, depresiva, trista, jalnica fiinta care ar mai vrea sa mai vada o data soarele zambind.

Tu nu existi si mi-e dor de o himera care nu exista. Te reneg in mii de stari, trairi si simturi si nu mai cred ca esti. Las soarta sa ma duca unde vrea.

M-am saturat! Mie nu-mi mai trebuie sentimente, doar ma joc. Un joc dur si rece si crud de copila rasfatata. Te seduc si te las. Ma placi si nu imi trebuie mie sa ma leg la cap cu tine, daca nu ma doare, asa ca ramas bun.

Imi plac pasiunea si noptile reci cand, adorm, in sfarsit, iar in vis sunt fericita. De ce nu pot sa dorm mereu? De ce trebuie sa te abandonez in fiecare dimineata, iubite? De ce nu vii? Dar stai, eu te-am renegat si nu cred in tine. Hai sa mai inghit o data cupa amara a vietii si sa incerc sa alung ganduri ce nu-mi apartin.

Eu nu sunt, tu nu esti, noi nu suntem!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *