Mai multe inscripții ciudate, creaHawaii petroglife 3te de indigeni, au fost descoperite pe o plajă din Hawaii. În luna iulie, anul curent, o pereche de turiști din Texas au găsit din întâmplare ciudatele inscripții pe țărmul din insula Oahu. Detalii despre descoperirea accidentală au fost dezvăluite de către departamentul pământului și resurselor naturale ale statului, pe 8 august.

Turiștii Mark Louviere și Lonnie Watson explorau coasta insulei în căutarea unui loc de unde să poată observa apusul, însă, în schimb, au dat peste ceva spectaculos. „Dintr-un motiv sau altul era o rază de lumină… doar o rază” – a declarat Watson. Aceasta mai spune că lumea chiar a atins una dintre ciudatele inscripții, aceasta făcându-i să își întoarcă privirea spre acel loc. Cei doi au avut ocazia să admire o petroglifă mare, prinsă în nisip – completează departamentul statului.

Hawaii petroglife 2La o inspecție amănunțită, autoritățile au descoperit 10 figuri sculptate, întinzându-se pe aproape 19 metrii de plajă. De fapt, cercetătorii au descoperit 17 astfel de inscripții pe țărm, inclusiv una ce măsura 1 metru și 50 de centimetri. Se crede că acestea datează de cel puțin patru sute de ani.

Cele mai multe dintre aceste însemne ciudate sunt de siluete umane, potrivit lui Alton Exzabe – nativ Waianae și arheolog în armata americană, însărcinat cu protecția sitului. Unele dintre petroglife includ imagini cu degetele siluetelor, care sunt neobișnuite în rândurile petroglifelor hawaiiane. De asemenea, este rară descoperirea lor pe țărm. Deși unii localnici spun că au mai văzut și înainte acele petroglife, nimeni nu le-a înregistrat din punct de vedere științific, a adăugat Exzabe. Este prima dată când petroglifele create de indigeni locali ai coastei Waianae au intrat în atenția armatei și diviziei conservării istorice a departamentului de stat al pământului și resurselor naturale.

Hawaii petroglife 1

Glen Kila, descendent direct din prima familie de aborigeni care s-a stabilit în Nene’u, aflat pe coasta Waianae, spune că descoperirea este importantă pentru Hawaii, deoarece înregistrează genealogia și religia nativilor. Kila a adăugat că este important să determinăm descendenții liniari din zonă și înțelegerea lor privind petroglifele, în mod special pentru că inscripțiile pot fi interpretate de către descendenții direcți, ce sunt familiari cu istoria și cultura.

Oficialii de la departamentul de stat încurajează oamenii să privească petroglifele, însă nu să le atingă. Exzabe spune că vor întocmi un plan pentru viitoare protecții și conservări ale sitului, care poate fi vizionat de către turiști, pentru timp scurt. Mai mult, nisipul în care s-au dezvăluit petroglifele, a acoperit încă o dată ciudatele inscripții. Departamentul de stat și armata americană sunt dedicați protecției acestora, fie ele vizibile sau nu.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *Captcha loading...