Două filme din epoci diferite, dar care abordează aceiași temă: o operă de artă trebuie furată, iar un tip sub acoperire este cel care trebuie s-o facă, însă, pe parcurs, se îndrăgostește de eroină.

„How to steal a million” („Cum să furi un milion”) este un film din 1966 cu Audrey Hepburn și Peter O’Toole, regizat de  William Wyler. Filmul reușește să prezinte bine povestea fiicei unui falsificator de artă care vinde la licitații tablouri falsificate. Povestea se declanșează în momentul în care Charles Bonnet se hotărăște să împrumute muzeului din Paris o statuie de Cellini, care urmează să fie supusă unui test de autenticitate. Statuia era un fals sculptat de bunicul eroinei, Nicole Bonnet, iar aceasta se vede nevoită să fure statuia, înainte de test. Nicole apelează la cel pe care îl crede hoț de artă, Simon Dermott, pentru a planifica furtul statuii. Aceasta e bine păzită, fiind înconjurată de senzori conectați la un sistem de alarmă, ceea ce face furtul ei, dacă nu imposibil, cu siguranță dificil.

Simon pune la cale planul pentru a fura statuia, însă în tot acest proces sfârșește prin a se îndrăgosti de Nicole. Cei doi rămân peste noapte la muzeu și își desfășoară planul pentru a fura statuia, ceea ce și reușesc datorită incompetenței autorităților care ar fi trebuit să o păzească. Nicole află de la Simon că el este de fapt un detectiv particular specializat în artă, care trebuia să îl investigheze pe Charles Bonnet, însă e dispus să renunțe la această investigație dacă Bonnet renunță la viața de falsificator. Statuia ajunge la un colecționar de artă care, în condițiile în care deține un bun furat, nu va putea nici să vorbească despre ea, nici s-o expună. Cei doi protagoniști încheie filmul cu o secvență în care pleacă împreună.

„My mom’s new boyfriend„ („Mama are un nou iubit”) este un film din 2008 având în distribuție nume sonore ca Meg Ryan, Antonio Banderas sau Colin Hanks, regizat și scris de George Gallo. Filmul este o comedie romantică de acțiune care eșuează lamentabil ca și remake după mult mai celebrul „How to steal a million”. Povestea este una cât se poate de simplă: o mamă singură, cu un băiat deja mare, care lucrează în FBI, își schimbă viața, din femeie care se neglijase și se lăsase pradă tristeții, într-o femeie frumoasă, îngrijită, dar care ia viața ca pe o joacă, schimbând partenerii des. Când fiul ei se întoarce acasă, după trei ani, împreună cu logodnica sa, acesta este șocat de cât de mult s-a schimbat mama sa. Cei trei îl vor cunoaște din întâmplare pe Tommy Lucero, un tip șarmant, care se arată imediat interesat de Martha (personajul lui Meg Ryan). Henry, fiul Marthei, află într-o ședință de lucru despre un grup de hoți ce se află pe teritoriul SUA, din care face parte și Tommy, tipul cunoscut recent de el și femeile din viața lui. Henry primește de la superiori sarcina de a-l urmări îndeaproape pe Tommy pentru a afla dacă intenționează să încerce din nou să fure statuia “Mother and Son” a lui Bernini, împrumutată Galeriei de Arta R.W. Norton din Shreveport. Henry găsește dovezi și îl va urmări în permanență pe Tommy, pentru a afla când va da lovitura împreună cu asociații săi. În acest scop, plantează microfoane în casa sa formându-și o echipă de agenți care să îl urmărească, de asemenea, pe Tommy, la întâlnirile cu Martha, dar și în afara acestora. Tommy nu mai prezintă multă credibilitate în fața asociaților săi, aceștia fiind suspicioși în privința felului în care a scăpat de poliție când a fost prins la Paris. În cele din urmă, poliția este indusă în eroare de Tommy în privința jafului și operațiunea de furare a statuii se desfășoară, însă nu fără incidente. Tommy activează, din greșeală, sistemul de alarmă, dar trece de aceasta și pleacă în urmărirea hoților, fiind împușcat de aceștia. Ceea ce partenerii săi nu știau este că Tommy purta vestă anti-glonț și că acesta continuă urmărirea lor, însă la ieșirea din clădire, Tommy este așteptat de Henry, acesta neștiind că Tommy este agent CIA sub acoperire, iar adevărații hoți știu de legătura lui Tommy cu Martha și, cu siguranță, aceștia vor încerca să îi facă rău. Tommy și Henry se aliază pentru a o salva pe Martha. Hoții sunt prinși, iar Martha respiră ușurată să știe că Tommy este agent CIA și nu hoț de artă.

Așadar, două filme care atacă același subiect, dar total diferite. Dacă primul, „Cum să furi un milion”, este un film clasic, original, credibil în desfășurarea acțiunii, „Mama are un nou iubit” este o încercare de refacere a clasicului, printr-o poveste hollywoodiană neverosimilă, având unele greșeli concretizate prin neatenția oferită detaliilor. Probabil că modul de ilustrare al poveștii este cea mai mare greșeală din „Mama are un nou iubit”, iar scenariul prea slab îi conferă filmului un statut de film „de dvd”, nelansat în cinematografe, aproape banal. Replicile din „Mama are un nou iubit”  sunt fără substanță și, pe alocuri, chiar stupide.

Aceste două filme nu se asemănă decât prin încercarea eșuată a remake-ului de a readuce la viață povestea din 1966. Este evident că filmul din 1966 este net superior celui de-al doilea. „Cum să furi un milion” este un film în care greșelile nu s-au strecurat, iar orice nelămurire, apărută la un moment dat, este explicată pe parcurs. Dacă ar fi ca acest film să primească notă maximă pentru ceva, ar primi-o pentru costumele pe care le-a purtat Audrey Hepburn, realizate de celebra casă de modă Givenchy, dar și pentru impecabilul joc actoricesc al lui Audrey. Micuța actriță este una dintre „movie icon-urile” anilor de glorie ai filmului, care a jucat în multe filme rămase celebre, majoritatea povești romantice, dar cu substanță. Un alt film celebru, în care s-a făcut remarcată drept „doamna cu stil al filmului”, este Mic dejun la Tiffany, din 1961. Peter O’Toole este, și el, un răsfățat al filmelor din epoca de glorie și a rămas, pentru totdeauna, Lawrence al Arabiei și al inimilor noastre. „Cum să furi un milion” este un film din istoria cinematografiei care trebuie trecut pe lista celor de văzut.

În schimb, „Mama mea are un nou iubit” nu se face remarcat prin nimic altceva decât prin numele mari ale unor actori buni, care au ajuns să pună voci pentru animații – cazul lui Antonio Banderas sau să joace în seriale de televiziune – cazul lui Meg Ryan.

Dacă primul ne entuziasmează, cel de-al doilea film, din 2008, ne poate dezamăgi, făcându-ne să ne gândim la ceea ce se spune despre remake-uri, și anume că un remake este, în general, mai slab decât originalul.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *