C.S. Lewis, scriitor din secolul XX, a fost profesor de literatură medievală, romancier, critic literar, crainic ș.a. De-a lungul vieții sale, a lăsat posterității aproximativ 30 de volume, însă el este și astăzi recunoscut pentru colecția sa de șapte volume fantastice, pentru copii, „Cronicile din Narnia”.

„Cronicile din Narnia – Leul, Vrăjitoarea și Dulapul” este prima peliculă care a prins viață, în anul 2005, din rândurile paginilor „vrăjitorului” C.S Lewis. Însă nu doar aceasta a fost pusă sub lumina reflectoarelor – cele mai multe au fost adaptate fie pentru televiziune, fie pentru scenă.

Creatorul Narniei, deși a realizat o întreagă serie de șapte volume, nu le-a oferit o ordine cronologică. Primul volum este de fapt a doua povestire din serie, și doar primele trei păstrează personajele principale, care ne devin familiare. Surprinzător sau nu, abia a șasea carte este de fapt prima care inițiază întreaga fantezie a Narniei.

Cu toate că s-au ecranizat primele trei volume, iar acestea au avut încasări onorabile, peste suma investită, compania producătoare a decis ca, în urma scăderii fluxului de încasări pentru ultimele două pelicule din serie, să nu mai continue franciza. Astfel s-a creat o oportunitate – de a vedea lumina ecranului un nou proiect care se naște sub egida TriStar, eOne și The Mark Gordon Company, urmând ca Sony și eOne să distribuie continuarea francizei narniene „The Silver Chair”. Momentan, acesta este un proiect în fază de desfășurare, despre care nu se cunosc mai multe detalii.

Însă nu acestea reprezintă subiectul nostru, ci prima producție cinematografică ce a încântat deopotrivă copiii și adulții. Pentru că, la urma urmei, și adultul este un copil mai mare, care visează frumos în timp ce este purtat de magia desfășurată pe ecran, pătrunzând într-o lume în care grijile și problemele cotidiene nu există. Timp de 150 de minute, „Cronicile din Narnia – Leul, Vrăjitoarea și Dulapul”, regizat de Andrew Adamson, cunoscut pentru „Shrek” și „Shrek 2”, te poartă în lumea imaginată de C.S. Lewis.

Deși filmul a fost proiectat conform romanului lui Lewis, scenariștii au considerat că este necesară adăugarea sau eliminarea de scene pentru a se obține o peliculă fantastică, de succes. Cel puțin primele cadre, în care se arată bombardarea Londrei și plecarea celor patru copiii în zona rurală, este doar amintită, în treacăt, în primul volum al seriei. Ann Peacock, Andrew Adamson, Christopher Markus și Stephen McFeely sunt scenariștii care le-au dat viață lui Aslan și tuturor celorlalte personaje. Georgie Henley, Skandar Keynes, Anna Popplewell și William Moseley sunt cei patru interpreți ai copiilor Pevensie, însă doar cel din urmă se poate spune că a mai urmat, până în momentul de față, o carieră în actorie.

Animalele ce apar de-a lungul peliculei sunt reale, filmările cu acestea realizându-se uneori dificil, fiind nevoie să se facă ajustări computerizate, ca de exemplu la scenele cu lupi, unde a fost imperios necesar să se șteargă digital cozile acestora, deoarece se mișcau în așa fel încât exprimau bucuria, pe când ar fi trebuit să arate nervozitatea acestora.

Phil Addenbrook este responsabilul de efectele speciale alături de o întreagă echipă. Acesta a mai realizat efecte pentru pelicule ca „Bridge to Terabithia” (2007) și „Whale Rider” (2002). Nu întâmplător aleg să vorbesc despre efectele speciale, deoarece acestea au fost cu adevărat spectaculoase, angrenând și mai mult spectatorul în adâncul lumii Narniei.

Muzica a reprezentat și ea un alt element-cheie al filmului, fără de care „Cronicile din Narnia – Leul, Vrăjitoarea și Dulapul” ar fi fost cu mult mai fad – fără acea explozie de sentimente și culori pe care orice privitor le resimte, urmărind cadre largi ce înfățișează peisaje. Harry Gregson-Williams a fost compozitorul responsabil de linia melodică epică, atașată producției din 2005. Muzicianul britanic a adunat de-a lungul carierei sale aproximativ 95 de pelicule, pentru care a fost compozitor. Alanis Morissette este celebra interpretă ce dă viață coloanei sonore alături de Tim Finn, The Andrews Sisters și Imogen Heap.

Din rândurile biografiei creatorului C.S. Lewis se remarcă prietenia sa cu faimosul scriitor J.R.R. Tolkien, creatorul trilogiei „Lord of the Rings”. De altfel, cei doi au făcut parte dintr-o societate literară numită The Inklings, care a funcționat între anii 1930-1960. Astfel, nu e de mirare că, în rândurile scrierilor celor doi, se găsesc elemente similare, având în vedere că, în cadrul întrunirilor societății, se citeau operele neterminate.

Cu toate că există dispute între taberele de fani Tolkien și Lewis, consider că ar trebui ca aceștia să ia exemplul prieteniei celor doi și să nu facă diferențe între cărți sau filme minunat realizate.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *