„Wings of desire” nu este unul dintre filmele obișnuite, încadrate genului fantastic cu atât de mare ușurință de către cunoscători, acesta fiind unul profund și liber interpretării subiective a fiecăruia.

Esența întregii povești, transpusă într-o rolă de Wim Wenders, este redusă la ceea ce am uitat în procesul de „normalizare” sau „maturizare”: a fi copil, inocent, fără a avea acea programare la care suntem cu toții supuși în permanență, de când ne naștem și până murim. La un astfel de tratament ne supun adulții, pentru că și lor le-a fost implementat de către strămoșii lor.

Toate acestea doar transformă omul, prin acțiunile și gesturile sale, într-un roboțel teleghidat, înăuntrul căruia zace un copilaș disperat să iasă afară, care are o mie de întrebări, însă fără a știi răspunsul. Aceasta este starea de „normalitate” căreia îi cedăm, mai devreme sau mai târziu. Unii însă evadează și caută un acel ceva, ce se află dincolo de cuvinte, nevăzut și neștiut.

Contrastant cu această deprimare în masă a lumii se află îngerii care, întocmai ca un fin observator, stau martori la trecerea timpului și la schimbarea spațiului, neputând să intervină direct în viața omului, ci doar să-i ofere un sentiment de pace sau de reasigurare că nu este singur.

Aflați la polul opus, îngerii observă, simt, înțeleg și știu ceea ce înseamnă frământările umane, dar nu pot să se bucure de atingere, gust, miros sau orice alte atribute care fac dintr-un muritor o persoană vie, care ar trebui să trăiască momentul, bucurându-se de ceea ce are. Însă paradoxul lumii nevăzute este similar cu al celei văzute: nemulțumirea resimțită de ambele părți, și unii și alții dorindu-și ceea ce au ceilalți.

Planeta este un bazar unde conviețuiesc atâtea miliarde de suflete, fiecare având o formă diferită de gândire și raționalizare individuală. De aceea suntem un ocean de diversitate în care nu există două minți cu aceleași gânduri, dar există grupuri de indivizi ce împărtășesc aceleași idealuri.

Vorbind despre gândire și idealuri, pot spune cu certitudine că pelicula înglobează o serie întreagă de filozofii diferite, împărtășite de la începuturile lumii raționale și până în momentul turnării filmului. Pe întreg parcursul producției, observăm diversitatea umană în profunzimea gândirii ei, care poate pleca de la întrebări simple, pline de curiozitatea inocentă a copiilor, până la probleme mărunte, cotidiene, care ne macină pe toți, culminând cu profunzimi abstracte și nostalgii amare ale bătrâneții.

Latura artistico-vizuală este împărțită între capitole întregi alb-negru și scene color, fiecare dintre acestea reprezentând câte un punct de vedere. Pentru îngeri, lumea este alb-negru, lipsită de simțiri și trăiri, pe când pentru oameni, ea este colorată într-un amestec amețitor, ce te face să pierzi esența.

Povestea reprezintă o metaforă a vieții crude: vedem culori, dar nu le simțim, iar percepția le transformă în nuanțe de gri. Ea, viața, trece pe lângă noi fără s-o trăim cu adevărat. Îi pierdem esența, nevăzând niciodată adevăratele ei palete. Totuși, există o mână de oameni deveniți conștienți de tot ceea ce îi înconjoară, care gândesc, analizează și văd lumea, inclusiv pe sine, așa cum sunt.

Să simți, să trăiești toate vârstele pământului și să treacă pe lângă tine ciclul vieții, având încă vie curiozitatea de copil inocent – acesta este „blestemul” pe care Damiel, unul dintre îngeri, este obligat să-l poarte ca pe o povară, până la scurgerea timpului.

Și pentru că tot acest amestec de simțuri și gânduri nu i se pare suficient, Wenders ne prezintă neașteptatul: nașterea dorinței de a trăi și transformarea din spectator în participant activ.

Binecuvântarea sufletelor chinuite de freamăt, e îmbrățișarea unui înger și sentimentul apartenenței. De aceea spectatorul renunță să mai privească mut,  motivat de o dorință ancestrală: Femeia. În final, din iubire, pentru iubire, putem trăi cu adevărat și frumos.

Unul dintre personajele interesante ale acestui film cult este Peter Falk, care se interpretează pe sine – sub forma actorului celebru care a fost și el, cândva, un înger. Pasiunea acestuia pentru oameni nu s-a stins nici după mult timp petrecut pe pământ, nici încântarea față de mici gesturi umane nu a dispărut. Bătrânul devine călăuză în primii pași spre noua viață, însă restul aventurii trebuie descoperită de fiecare în parte.

Cu această peliculă, Wim Wenders a primit 18 premii, dintre care unul pentru cel mai bun regizor în cadrul Festivalului de la Cannes din 1987. Pelicula a avut parte și de alte 10 nominalizări, printre care una la premiile BAFTA.

În genericul de final există o mențiune conform căreia filmul este dedicat foștilor îngeri Yasujiro, François și Andrej, aceștia fiind nimeni alții decât: Yasujiro Ozu, François Truffaut, Andrej Tarkovsky.

Responsabil de impecabilitatea peliculei este Henri Alekan, directorul de imagine al filmului, care de-a lungul carierei sale s-a ocupat de prelucrarea mai multor filme cunoscute.

Acțiunea filmului se petrece în Germania de Vest, iar pentru că acesta este o coproducție germano-franceză, în realizarea sa nu s-a putut filma adevăratul zid al Berlinului, deoarece era strict interzis. Pentru că era nevoie de un zid, s-a construit o replică în apropiere de cel original. Însă din cauza constructorului, care i-a înșelat pe producători, realizând un fals din lemn ce s-a distrus la prima ploaie, a fost necesar și un al doilea zid.

La final, „Wings of desire” lasă loc de continuare, în 1993 luând ființă o nouă producție a regizorului Wim Wenders. „Faraway, so close!” este povestea magică în care se reîntâlnesc actori participanți la capodopera din 1987, apărând și nume noi, cum ar fi:  Nastassja Kinski, Willem Dafoe sau Heinz Rühmann (acesta fiind ultimul său rol). Apariția secvențială a lui Peter Falk, a cântărețului Lou Reed, dar și a liderului sovietic Mikhail Gorbachev, dau un farmec aparte continuării.

Scenariul pentru „Faraway, so close!” a fost realizat de către Wim Wenders, Ulrich Zieger și Richard Reitinger. Pelicula a primit aprecierea publicului de specialitate și i s-a acordat Marele premiu al juriului în cadrul Festivalului de film de la Cannes, din 1993. În total, pelicula ce continuă povestea din „Cerul deasupra Berlinului” a fost recunoscută prin 4 premii și alte 6 nominalizări.

Dintre lucrurile mai puțin cunoscute despre „Faraway, so close!” (1993), putem aminti că regizorul a trebuit să renunțe la o oră din film pentru a se încadra în cerințele teatrelor de vizionare, sau că la muzica realizată pentru peliculă a participat și trupa U2, pe lângă mulți alții.

La distanță de 11 ani, „City of Angels” (1998) cu Nicolas Cage și Meg Ryan în roluri principale, sub regia lui Brad Silberling, reproduce o mică bucată din „Cerul deasupra Berlinului” (1987),  transpunând-o superb într-o poveste magică. Mai puțin cunoscut este faptul că „City of Angels” a fost un remake în stil hollywoodian a capodoperei lui Wenders.

Cu o astfel de peliculă, nu e de mirare dacă uneori devenim copii inocenți și, în naivitatea noastră, ne punem întrebări existențiale.

Titlu: „Wings of Desire” (1987)
Gen: fantastic
Regizor: Wim Wenders
Scenariști: Wim Wenders, Richard Reitinger și Peter Handke
Producători: Anatole Dauman, Pascale Dauman, Wim Wenders ș.a.
Muzică: Jürgen Knieper
Distribuție: Bruno Ganz, Solveig Dommartin, Otto Sander ș.a.
Durată: 128 minute
Buget estimat: 2,5 millioane de €

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Verificare anti-roboți *Captcha loading...