„Ceea ce ziua datorează nopții” este o dramă profundă, cu inserări de romantism și un puternic substrat istoric. Pelicula din 2012 vine ca o lecție de învățat pentru toți și sfârșește prin a atinge corzile sensibile ale unui public doritor de filme deosebite.

Pe parcursul întregii producții, urmărim povestea lui Younes – din copilărie (în anii ’30) și până în zilele noastre. Acțiunea se petrece, în cea mai mare parte, în Algeria, însă există și câteva secvențe ce au loc în Franța.

Odată cu Younes, creștem și noi. Transcendem împreună etapele vieții. Pornind de la o vârstă fragedă trăită în sărăcie, fără perspective de viitor, Younes va trebui să se acomodeze cu traiul în burghezie, când acesta este lăsat de tatăl său în grija unchiului, farmacist în oraș.

Trebuie să înțelegem, înainte de toate, contextul istoric al Algeriei. Acțiunea peliculei se desfășoară, într-o primă parte, în Algeria franceză. Această țară, situată în nordul Africii, a fost invadată de Franța în 1830 și, până în 1875, a fost complet cucerită. Politica franceză ce se dorea a se impune pe teritoriul algerian era cea a „civilizării” ținutului considerat a fi barbar. Odată cu apariția francezilor, Algeria capătă un declin al populației. Aproape o treime a indigenilor a fost decimată de violență și epidemii. În toată această perioadă, se formează o elită a localnicilor care vorbeau și limba franceză. Aceștia se numeau kabili și au fost favorizați de noua guvernare.

Cu timpul, nemulțumirea a crescut în rândul musulmanilor algerieni, din cauză că le lipsea un statut politic și economic. Practic, aceasta însemna că populația musulmană era tratată ca și cum ar fi tolerată, fără însă a avea vreun drept. Pe acest fond, în 1945, are loc o revoltă împotriva dominației franceze, înăbușită prin ceea ce astăzi numim masacrele de la Setif și Guelma. Abia în 1954, cele două tabere (cea indigenă și cea franceză) ajung la un apogeu al tensiunilor – când primele evenimente violente au avut loc – declanșându-se astfel Războiul Algerian. Vor mai trece astfel opt ani până când, în 1962, Algeria își va proclama independența.

Toate aceste evenimente tragice din istoria unui teritoriu ce, mai bine de o sută de ani, a cunoscut dominația străină, se vor derula pe fondul vieții lui Yousef, care se simte rupt între două lumi, neaparținând niciuneia complet. Pe lângă toate aceste aspecte politice, etnice, religioase și sociale, intervine și un factor care îi va da personajului nostru viața peste cap – iubirea. Însă iubirea pentru el devine ceva intangibil, doar un vis pe care îl poate contempla, dar nicicând avea. Poate că doar conjunctura este de vină pentru starea sa nefericită, ori poate că firea sa indecisă și prea corectă îl determină pe Younes să nu-și urmeze imboldurile inimii, dar, cu siguranță, viața între două lumi (căci eroul nostru nu aparține nici indigenilor cu trup și suflet, dar nici nu face parte din elita franceză) este cea care îl va lăsa doar cu dorința, nicicând cu împlinirea.

„Ce que le jour doit a la nuit” (2012) este un film complet, care pe parcursul celor 162 de minute ne spune o poveste a vieții, cu suișuri și coborâșuri; o dramă sfâșietoare, cu un fir epic înduioșător. Fiind o producție realizată cu participarea CANAL+ , CINE+ și a televiziunii franceze, cu un scenariu bine închegat și o regie deosebită, nici nu mai este de mirare că rezultatul final s-a concretizat printr-o capodoperă fină, atent lucrată. Din păcate pentru această peliculă, cât și pentru efortul depus de o întreagă echipă dedicată realizării unui proiect dus aproape de perfecțiune, „Ce que le jour doit à la nuit” (2012) nu a cunoscut o lansare cu răsunet și nici nu a ajuns să fie popularizată iubitorilor de filme.

„Ceea ce ziua datorează nopții” a fost creat de către Alexandre Arcady, regizor, producător și scenarist francez, inspirat fiind de romanul scris de  Yasmina Khadra, apărut în 2008 și tradus în engleză în 2010.

Pentru un film atât de măreț, nici nu se putea altfel decât să fie însoțit de o muzică magistrală, operă a lui Armand Amar – compozitor a peste 80 de filme.

Ceea ce ne mai rămâne în final, este să vorbim despre prietenie, căci acesta este laitmotivul care însoțește pelicula. Dincolo de drame, dispute și neînțelegeri, dincolo chiar de timp și de spațiu, mereu va fi vie torța adevăratei prietenii.

„Omul care lasă să-i scape dragostea vieții, va ajunge singur, cu regretele sale – și toate suspinele lumii nu-i pot aduce alinare sufletului…” – Yasmina Khadra.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *