Comedia a murit. Trăiască comedia!

Am scris recent despre un film din categoria comedie:„Holmes și Watson” (2018) Lansat în anul 2018, acesta a reușit să mă „impresioneze” în cel mai negativ mod cu putință. În același an, se mai lansează un film, nu comedie, dar despre cuplul cel mai cunoscut din toate timpurile, cuplu ce a adus hohote de râs în rândul privitorilor: Stan și Bran (așa cum sunt cunoscuți în România, Laurel and Hardy – numele sub care au jucat împreună vreme de 28 de ani).

În urmă cu un timp, am fost întrebată dacă aș putea prelua un proiect despre filmele lui Chaplin (pe acest subiect am să revin), comparându-l cu mari nume ale genului comedie și detaliind subiectul. Mi-a luat aproape doi ani să formulez cuvintele și să dau formă unui proiect ce, până la urmă, s-a dovedit a fi o serie întreagă de materiale. N-aveam cum să știu în 2017 că nu voi putea să duc articolul până la capăt din cauza profunzimii subiectului și a unei piese esențiale lipsă: un film dedicat unor secvențe din viețile lui Stan și Bran (le voi spune așa în materialul acesta, pentru că astfel s-au făcut cunoscuți în România și pentru că astfel vor rămâne în conștiința publicului românesc). În timp ce urmăream pelicula despre care vreau să vorbesc în materialul de față, am realizat cel mai mare adevăr privind proiectul de anvergură ce nu va mai lua naștere vreodată: a îngloba sub același titlu un personaj central, faimos pe întreg mapamondul și în toate timpurile, alăturat unor personaje la fel de faimoase, comparate între ele, ar fi un real sacrilegiu. Cum mie îmi place să păstrez lucrurile cât mai simple, am decis că trebuie să ofer spațiul cuvenit fiecărui mare artist în parte și să aduc un omagiu începuturilor timide ale cinematografie, cu deosebire acelor filme sau acelor actori a căror muncă a dus la peliculele de mare impact ale zilelor noastre.

Nu voi vorbi în editorialul acesta nici despre genul comedie, nici despre cum a fost viața celor doi comedianți, cu atât mai puțin despre acțiunea filmului din 2018, „Stan & Ollie”. Ceea ce vreau totuși să aduc în discuție este dinamica unui duo și dragostea adevărată ce se regăsește în camaraderia rămasă vie până la final. Privitor la aceasta, trebuie menționat că de la moartea lui Bran, survenită în 1957, în urma unor probleme de sănătate, Stan a refuzat să mai apară în filme, cu toate că i s-au mai oferit oportunități. Și așa, dragii mei, poate că veți înțelege emoția unui moment capturat de pelicula ce mi-a atras atenția asupra acestui subiect. Oare ce altă dovadă de iubire mai mare poate exista între doi mari artiști care au împărțit scena aproape treizeci de ani, decât această loialitate ce transcende dincolo de mormânt?!

Când vorbim despre Stan și Bran, ne gândim automat la filme alb-negru, de scurtă durată, ce au drept țintă stârnirea hohotelor de râs prin diversele numere de pură magie comică. Dar Stan și Bran au fost mai mult decât personajele lor atât de îndrăgite. Aceștia au format un cuplu cu un magnetism impresionant. Pot spune chiar, pe baza cercetărilor mele, că aceștia au fost chiar primul cuplu comic din lumea umbrelor mișcătoare. Iar aici e cazul să menționez că duoul dinamic al comediei și-a lăsat ]n mod desăvârșit amprenta asupra tuturor cuplurilor de comici apăruți după anul 1940. O astfel de influență o regăsim, negreșit, la cuplul de comici Abbott și Costello (care mi-au lăsat impresia că sunt frații gemeni ai lui Stan și Bran, doar că mult mai puțin amuzanți), ori chiar la inegalabilul duo de magicieni Penn și Teller. Aceștia din urmă frapează prin asemănarea, expresivitatea și iubirea de scenă ce, până la ei, nu a mai fost întâlnită decât la Stan Laurel și Oliver Hardy.

Am ales să menționez acest lucru pentru că toate marile nume ale comediei timpurii de pe marele ecran erau de sine stătătoare, ca de exemplu: Charlie Chaplin, Buster Keaton, Harold Lloyd, Roscoe Arbuckle ori Groucho Marx (acesta din urmă a jucat alături de cei doi frați ai săi, însă s-a făcut remarcat ca un individ de sine stătător, așa că, de data aceasta, trecem cu vederea apartenența la un grup și îl introducem alături de marile nume solo). Toate astea duc într-o singură direcție: ca să îți pui amprenta asupra unui film, este imperios necesar să lucrezi de unul singur, dar ca să reușești să realizezi ceva cu adevărat magic, lucru ce va dăinui peste decade în conștiința publicului amator al genului, e nevoie de un cuplu care să aibă aceeași inimă în două trupuri.

Trebuie să ne imaginăm și să ne punem un pic în pielea personajelor care, și privite în afara filmelor pe care le-au lăsat posterității, au transmis publicului aceeași senzație și aceeași familiaritate pe care au oferit-o urmăritorului, de pe marele ecran.

Cât privește pelicula de față, „Stan & Ollie” (2018), privitorul primește o senzație, un pic de gust al unei vieți uitate de peste jumătate de secol, dar care ar trebui să stârnească interesul și gustul pentru niște role de film abandonate undeva pe un raft prăfuit.

N-am să închei acest material până când tu, dragă cititorule, n-ai să înțelegi că urmărind „Stan & Ollie” (2018), nu vei afla decât un adevăr mult trunchiat, iar dacă tu cauți să-i cunoști pe Stan și Bran, ai face mai bine să îți rupi câteva minute din timpul tău și să citești scurta biografie pe care o poți găsi la capătul unor taste ori pe care o poți afla din multitudinea de clipuri de scurtă sau lungă durată, pe care le poți găsi la fiecare colț al internetului. Acestea fiind spuse, mă înclin în fața „celor două minți fără niciun gând”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.