Mulți dintre devoratorii de filme ar spune că Bruce Willis este „greu de ucis”, acesta fiind și titlul unei serii de pelicule ce l-au consacrat în rândurile publicului românesc. Însă el este un actor talentat și nu doar specializat în genul de acțiune. Am putea aici enumera o serie de producții care, pentru un profan, ar părea că sunt parte a unui tip de „imagini mișcătoare” alerte, pline de suspans și adrenalină, dar, în realitate, acestea aparțin lumii science-fiction, cu puternice elemente ce oferă emoție și cunoaștere, punând în mișcare sinapsele spre o analiză complexă.

Nu doar „Al șaselea simț” (1999) sau „Al cincilea element” (1997) reprezintă acel gen de film cu substanță ce va fermeca iremediabil publicul, ci și „Armata celor 12 maimuțe” (1995), care, mai mult decât atât, devine o căutare febrilă în mintea umană, care inevitabil va duce la rezultatul ce plutește deja, undeva, printre amintiri.

James Cole este personajul interpretat de Willis în această peliculă. El este introdus în scenă ca un condamnat care se va oferi voluntar pentru a călători în timp, culegând astfel informații ce îi vor ajuta pe oamenii de știință să stopeze virusul care a făcut Terra de nelocuit și care a ucis 5 miliarde de suflete. Însă Cole este trimis cu șase ani mai devreme decât se presupune că ar fi trebuit. Astfel, blocat pentru un timp în 1990, James este arestat și închis într-o instituție psihiatrică, unde o întâlnește pe Kathryn Railly, care va deveni doctorul său.

În diversele turnuri survenite în cadrul peliculei, spectatorul va deveni la fel de confuz precum personajul principal, neputând să diferențieze lumea reală de cea imaginară sau dacă nu cumva totul se petrece în mintea lui. Doar urmărind-o până la final, publicul va putea înțelege producția, așa cum a fost concepută de către regizorul Terry Gilliam.

David Webb și Janet Peoples, inspirați fiind de creația lui Chris Marker, „La Jetee” din 1962, dau viață scenariului pentru „Armata celor 12 maimuțe”. Însă fără implicarea lui Robert Cavallo, Mark Egerton, Robert Kosberg, Gary Levinsohn, Lloyd Phillips, Charles Roven și a lui Kelley Smith-Wait, pelicula nu ar mai fi fost niciodată produsă. Paul Buckmaster dă viață muzicii care însoțește imaginile pline de vibrație, sensibilitate și suspans.

Timp de 129 de minute, o părticică din povestea lui James Cole ne este relatată. A fost nevoie de nume mari de la Hollywood pentru a transforma un film cu un scenariu bun, într-o peliculă de revăzut peste ani.

Brad Pitt își asumă rolul lui Jeffrey Goines, fiul unui renumit om de știință, internat la psihiatrie. În 1995, la lansarea „12 Monkeys”, Pitt cunoscuse deja succesul cu trei producții ce l-au propulsat pentru totdeauna pe lista actorilor talentați: „Interview with the Vampire: The Vampire Chronicles”, „Legends of the Fall” și „Se7en”. Pentru a-și asuma pe de-a-ntregul nebunia personajului Jeffrey Goines, regizorul Terry Gilliam i-a confiscat țigările lui Brad Pitt. La turnarea acestui film, Pitt nu avea cum să bănuiască imensul succes pe care peliculele turnate anterior i-l vor aduce, rezumându-se în a primii un salariu modest pentru prestația sa din „Armata celor 12 maimuțe”. De altfel, majoritatea actorilor ce au contribuit la acest film s-au sacrificat pentru cea de-a șaptea artă.

Christopher Plummer este o apariție surpriză a peliculei, oferindu-ne privilegiul de a-l revedea pe îndrăgitul actor din „Sunetul muzicii” (1965). Acesta a fost un simbol pentru o întreagă generație de cinefili, alături de alte mari nume ale vremii.

Nici mai mult, nici mai puțin, „Armata celor 12 maimuțe” (1995) va rămâne multă vreme în amintirea publicului larg, ca una dintre acele mari producții reușite, care au ieșit un pic din tiparul S.F., inducând privitorilor setea pentru mai multe astfel de pelicule memorabile, chiar și peste ani.

Pasiunea cu care regizorul își desăvârșește creația trece dincolo de barierele ecranului. Storcând până la ultima picătură de talent actorii, reușește să-i pună în valoare, dezbrăcându-i de stereotipurile atât de familiare, astfel încât, spre exemplu, nu mai rămâne nicio urmă din faimoasa privire albastră, de oțel, a lui Bruce Willis.

Toate acestea pot fi cu ușurință observate de un pasionat al benzilor de celuloid, când realizează că în nicio altă peliculă la care au participat actorii din distribuție, niciunul nu a mai repetat performanța din „12 Monkeys”. Pentru unii dintre aceștia, filmul din 1995 a fost o rampă de lansare. Cât privește duoul dinamic Willis-Pitt, cei doi se vor bucura, până în prezent, de câte o prestație din ce în ce mai bună, care le-au conferit privilegiul de a se numi mari actori.

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *